VALERIU STERIU: ''În toată ţara, majoritatea în Consiliile Judeţene se va face cu UNPR''

Laura Boico
Politică / 14 mai 2016

Preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, a declarat că, nu există în acest moment o decizie a partidului privind constituirea majorităţilor la nivelul consiliilor judeţene, după alegerile locale, potrivit unui comunicat de presă, remis redacţiei.

"Nu ştiu cu cine vom face majoritate în Consiliile Judeţene. Dar ştiu cu cine fac ceilalţi majoritatea. În toată ţara, majoritatea în Consiliile Judeţene se va face cu UNPR", a afirmat Valeriu Steriu. Acesta a adăugat că, "Partidul nostru nu este unul de 50%, dar este un partid care echilibrează scena politică. Noi vom da majoritatea şi în Timiş, şi în Prahova, şi în Constanţa. Vom avea acea echipă competentă, cu preşedinţi sau vice-preşedinţi de Consilii Judeţene."

Valeriu Steriu a mai precizat că scopul UNPR pentru acest an este acela de a avea senatori şi deputaţi în viitorul mandat legislativ. "Un partid este puternic atunci când continuă al treilea mandat în Parlament. Dintre partidele mici nu a existat niciunul care să fi reuşit acest lucru. Vreau ca UNPR să fie încă 4 ani în Parlament şi acesta este principalul proiect asumat de mine ca preşedinte de partid la preluarea funcţiei", a declarat preşedintele UNPR.

Valeriu Steriu şi reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului au luat parte la o serie de acţiuni de campanie în Băicoi şi Breaza şi au participat la evenimentul de prezentare oficială a candidaţilor UNPR pentru judeţul Prahova. Printre candidaţii propuşi în acest judeţ se numără: Raul Petrescu (Ploieşti), Gheorghe Barna (Breaza), Florentin Georgescu (Băicoi). Lista de consilieri judeţeni este deschisă de Daniel Niculae, preşedintele organizaţiei UNPR Prahova.

În legătură cu situaţia politică la nivel judeţean, Valeriu Steriu s-a declarat foarte mulţumit de echipa UNPR şi de rezultatele obţinute până acum de Daniel Niculae. "Este unul dintre cei mai harnici colegi. Este cel care coordonează toată această regiune şi face o muncă foarte bună. A reuşit să-şi apropie colegii preşedinţi de organizaţii, să repare unele probleme care au apărut de-a lungul timpului, să construiască şi să aducă organizaţia Prahova la un standard foarte ridicat. Alături de viitorul primar, Raul Petrescu, şi el un tânăr de mare valoare, sunt convins că vor obţine victoria în aceste alegeri şi că vor conduce judeţul foarte bine" a declarat Valeriu Steriu, conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb