Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, în urma întâlnirii cu premierul Victor Ponta, că Legea amnistiei rămâne în dezbatere publică până la 1 februarie 2014.
Totodată, domnia sa a declarat că nu se renunţă la schimbarea Codului Penal şi că DNA şi ANI vor rămâne cu aceleaşi puteri.
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, astăzi, cu Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi deputatul PSD Eugen Nicolicea, pentru a discuta despre proiectul de modificare a Codului Penal şi cel privind amnistia.
Ponta declara, zilele trecute, că proiectele de lege privind amnistia şi Codul penal trebuie rediscutate de către Parlament. Domnia sa explica: "Nu s-a încălcat nicio Constituţie, Parlamentul legiferează, deci toată isteria asta nu se bazează pe ceva neconstituţional. Cele două legi trebuie discutate cu toate celelalte instituţii, cu Ministerul Justiţiei, care pe unul dintre proiecte a dat aviz negativ, pe celălalt nu l-a cunoscut, cu CSM, cu Parchetul General, dacă se referă la Parchetul General, şi prezentate Comisiei Europene înainte de a fi adoptate pentru a se stabili dacă încalcă vreo obligaţie internaţională a României". De asemenea, Ponta preciza că adoptarea celor două legi în Parlament este perfect constituţională.