Valori şi tradiţii

Nu este o noutate, dar vestea se conturează: apare o nouă casă de licitaţii de artă. Se numeşte Grimberg, precum familia care o pune la cale şi în faptă, un nume recunoscut de ultimul sfert de secol de comerţ românesc de artă. Acum, când nici nu ştim de e potrivit sau nu, au decis să declanşeze licitaţii de artă, ca o afacere de secol XXI. Prima, pregătită cu expoziţie, catalog şi chiar conferinţă de presă, se va petrece în decembrie. Avem un nume, avem site, şi chiar o elegantă grijă pentru felul în care ne prezentăm în faţa publicului, inclusiv cu împrospătarea sau de-a dreptul curăţarea pânzelor sau a ramelor. Oferta este generoasă, de înalt nivel, 142 de picturi sau sculpturi cu semnături vestite din tagma marilor creatori români sau doar realizări deosebite, care plac unui cunoscător precum Ştefan Grimberg, liderul noii iniţiative. Preţul cel mare este aşteptat de la "Gladiole" de Tonitza, o lucrare deosebită, evaluată la 80-130 de mii de euro.

Până vom pune sub microscop, ca să folosim un şablon jurnalistic, rezultatele primei licitaţii de artă Grimberg, să vedem ce s-a reuşit la casele cu tradiţie şi mai ales experienţă. Goldart a început licitaţia precedentă, precedentă şi licitaţiei de aseară, ce nu are loc în cronica acestei dimineţi, cu o serie de contemporani. Primele trei pânze vin de la Ploieşti, de la Florin Şuţu, de fapt vin de la expoziţia sa recentă de la sala Brâncuşi, desigur, a Palatului Parlamentului. Tuşă modernă, pe bază clasică, dă profil şi relief, pune accente care cuceresc de la prima privire. Fiecare dintre cele trei oferte - un peisaj, o alegorie, un psalm - a obţinut mia de euro, preţul de pornire, estimarea fiind şi ea identică, de 1,2-2,2 mii de euro. Paula Ribariu mai reuşeşte acest preţ, cu un "Golem" de mare construcţie şi impact vizual.

Petre Velicu, românul parizian, obţine 1,4 mii de euro cu fâşii de suprarealism pe fond intens albastru, o lucrare ce nu se dădea jos de pe şevalet fără câteva alte mii de euro, până să vină crizele. Bădia Ion Grigore punctează la doar 600 de euro cu o casă cu fântână, în maniera dar mai ales atmosfera sa personală şi emblematică. Dărângă, da, s-a vândut cu 400 de euro, dar Daradici, nu, deşi acest preţ era estimare superioară. Inutil de repetat că, nemotivat, nu şi-au găsit cumpărător lucrări cu autori contemporani în faţa cărora obişnuiam să ne scoatem pălăria şi să ne deschidem portofelul.

Altfel stă situaţia cu cei trecuţi deja la cele sfinte, nu de mult, ci cât să ne încă mirăm că nu mai sunt printre noi. Dintre două neuleiuri de Vasile Grigore, s-a dat cel cu 150 de euro. De asemenea, o tempera pe carton de Ion Alin Gheorghiu, de mari dimensiuni şi din ciclul "Grădinilor", s-a dat cu 550 de euro, un creion superb de Biju, la 600 de euro, şi iată cum alunecăm spre cei mai vechi, contemporani cu bunicii noştri. Unde nu stăm mai bine, că acolo preţurile scad, că oamenii nu mai plătesc decât drept de suită sau alte dări contemporane, nu mănâncă, nu cotizează la pensii bune de tăiat sau alte impozite pentru împărăţia regilor asfaltici.

"Marea la Gura Portiţei", de Eugen Voinescu, pictorul sufletului apelor, s-a dat cu 2,5 mii de euro, cam cât ar veni un concediu în doi la mările sudului nu foarte îndepărtat. Samuel Bogdanovici primeşte mia de euro, chiar 1050 de euro, dar din două oferte de mari dimensiuni, un metru pe lung, cu subiecte de cerere, un nud şi, celălalt, flori în glastră. Petru Bulgăraş, şi el la moda preţurilor mai răsărite, obţine 350 de euro cu un bust gol feminin, seminud pe numele lui tehnic, schiţă, dar în ulei. Stavru Tarasov, rar, doar pentru cunoscători, obţine 600 de euro pentru flori în glastră, în preajma unui Rudolf Schweitzer-Cumpăna, piteşteanul, care primeşte 2,6 mii pentru un peisaj cu case. Nu-i vorbă, că preţurile cele mari al licitaţiei Goldart în discuţie, 20 şi, respectiv, 13 mii de euro, au fost obţinute cu flori, este drept, de Tonitza, şi iar respectiv, Petraşcu. În mod absolut logic, ne întrebăm acum de probabilitatea adjudecării, pe 10 decembrie, la deschiderea licitaţiilor Grimberg, a florilor lor de Tonitza cu 80-130 de mii de euro.

Tot la Goldart, un rar, probabil unic, portret al sculptorului Eraclie Hagiescu realizat de inegalabilul Corneliu Baba a fost vândut cu 3 mii de euro. Aş fi trist să aflu că nu craiovenii au cumpărat această imagine de istoria artelor de dincolo de Olt. Dar de-a dreptul îndurerat sunt la vestea dispariţiei grăbite a lui Florin Rogneanu, străduitorul director al Muzeului de Artă de la Craiova, un cald şi plin de prietenie însoţitor în lumea simezelor importante şi a marilor fapte de artă.

Tot în decembrie, ca Grimberg, dar acum 5 ani, avea loc prima licitaţie Artmark. Acum câteva zile, la licitaţia de valori considerate a fi tradiţionale, s-au vândut următoarele: "Batoza lui Malaxa", cu 2.000 de euro (la banii aceştia primeai mii de cărămizi din Moara lui Hasan, lăsată în paragină în mijlocul Bucureştiului), mănăstirea Hurezu, de Ottilia Oteteleşanu, cu 1,8 mii de euro, mănăstirea Voroneţ de Lowendal, cu 1,4 mii de euro, în schimb, unul dintre ţăranii care l-a făcut celebru pe baronul-pictor a plecat la 4,5 mii de euro, fiind piesă de colecţie, muzeu sau Fundaţie. Avem şi o ţărăncuţă, la doar 2 mii de euro, dar de Băncilă, cel care îi împuşca pe câmp, când nu se plimba cu automobilul luat din picturi cu flori. Când merge hotărât, cu traista în băţ, şi este pictat de Schweitzer-Cumpăna, un alt pictor cu nume de străină rezonanţă dar atât de dedicat lumii rurale, ţăranul român obţine 7,5 mii de euro. La fel primea şi de curăţa porumbul de pe cocean, ca în pictura lui Dimitrescu Ştefan. Din lumea boierilor, avem un heraldic Eustaţiu Stoenescu, cu o imagine de curcan alb, din cei eliberaţi de Obama de Ziua mulţumirilor, la 12 mii de euro, o ţărancă în crâng aurit de Verona, cu 14 mii, un grup ca tăiat în piatră, de Theodorescu-Sion, la 26 de mii, un Vermont, femeie pe gânduri, la 12 mii, şi, mai ales, un interior deloc ţărănesc, la Viforâta, de Petraşcu, la 47,5 mii de euro.

Pentru prima dată la o astfel de licitaţie, marile şi scumpele picturi au fost însoţite şi de modele. Nu ne referim, desigur, la ţărani şi ţărăncuţe, cele contemporane ar fi fost nu de operetă, ci de discotecă, ci de ceramică populară, ii şi alte haine, furci, nu şi topoare, lăzi de zestre, azi neîncăpătoare.

Şi cum literatura iluminată s-a vândut altădată, la altă licitaţie, încheiem povestirea cu ţărani şi boieri, valori tradiţionale cu toţii, chit că până la zori mai este.