VÂNZAREA A INTRAT ÎN LINIE DREAPTĂ Luptă între Chimcomplex şi White Tiger, pentru majoritatea activelor "Oltchim"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 octombrie 2017

Luptă între Chimcomplex şi White Tiger, pentru majoritatea activelor "Oltchim"

Dynamic Selling Group a ofertat un singur activ, nedorit de ceilalţi competitori

Vânzarea combinatului "Oltchim" (OLT) a intrat în linie dreaptă, după ce Chimcomplex, Dynamic Selling Group şi White Tiger Wealth Management au depus oferte pentru pachetele de active scoase la vânzare.

Finalizarea tranzacţiilor este supusă anumitor condiţii care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor societăţii. De asemenea, ofertanţii trebuie să depună drept garanţie 20% din preţul ofertat pentru active.

Compania a anunţat, ieri: "În contextul procedurii competitive de vânzare a activelor Societăţii lansată de Oltchim SA la sfârşitul anului trecut în vederea vânzării unui număr de nouă pachete deţinute de societate în cadrul fazei de reorganizare a procedurii de insolvenţă al cărei obiect este Societatea, în contextul selecţiei preliminare derulată de către Societate cu privire la cei nouă ofertanţi care au depus oferte angajante în cadrul Procesului de Vânzare, Oltchim a încheiat şi preconizează să încheie săptămâna aceasta, după caz, contracte de vânzare de active după cum urmează: (1) Cu Chimcomplex S.A. Borzeşti, cu privire la pachetele de active nr. 1-5 şi parţial 7;

(2) Cu Dynamic Selling Group SRL, cu privire la pachetul de active nr. 6; (3) Cu White Tiger Wealth Management Ltd, cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial 9".

Conform surselor noastre, cele nouă pachete de active sunt: fabrica de sodă, fabrica de oxoalcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu şi fabrica de Anhidridă ftalică.

Astfel pachetele dorite de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC.

Reprezentanţii Chimcomplex au transmis: "Chimcomplex SA Borzeşti, în calitate de ofertant pentru pachetele de active aparţinând combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, în contextul procesului competitiv de vânzare lansat la sfârşitul anului trecut, în conformitate cu prevederile Planului de Reorganizare al Oltchim şi în cadrul procedurii insolvenţei societăţii, anunţă semnarea contractului de cumpărare a pachetelor 1-5 şi parţial 7, în calitate de ofertant selecţionat preliminar.

Finalizarea tranzacţiei depinde de îndeplinirea unor condiţii suspensive, printre care şi aprobarea din partea Adunării Generale a Creditorilor Oltchim.

Chimcomplex SA Borzeşti mulţumeşte tuturor organizatorilor procesului de vânzare al activelor Oltchim şi este încrezător în finalizarea cu succes a tranzacţiei".

Administratorul judiciar al Oltchim a anunţat, ieri, că în continuare se poartă discuţii cu alţi ofertanţi.

Societatea va continua să informeze piaţa cu privire la Procesul de Vânzare în conformitate cu reglementările aplicabile până la finalizarea acestuia, care se anticipează a avea loc în prima parte a anului 2018, conform raportului "Oltchim", transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe bucăţi, prin nouă pachete de active. Decizia de schimbare a metodei de privatizare a venit în contextul în care Comisia Europeană a lansat, în aprilie 2016, o investigaţie privind un posibil ajutor de stat pentru "Oltchim" şi a transmis că opinează că procesul de vânzare, aşa cum figura în planul de reorganizare, va conduce la o continuitate economică între Oltchim SA şi un posibil cumpărător al Oltchim SPV (o societate fără datorii, 100% deţinută de Oltchim SA şi destinată a fi vândută unui investitor).

Cifra de afaceri obţinută de Oltchim în primul semestru al acestui an a fost de 105,8 milioane euro (480 milioane lei) reprezentând o creştere de 2,21 ori faţă de cea obţinută în semestrul I 2013 (momentul intrării societăţii în insolvenţă), potrivit unui raport curent transmis BVB.

De asemenea, rezultatul net în semestrul I 2017 a înregistrat o evoluţie ascendentă comparativ cu cel din semestrul I 2013, respectiv de la o pierdere de 33,6 milioane euro la profit de 6,1 milioane euro.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. ...raspunsul e dat de lista inexistenta de participanti la privatizarea OLT. Practic nu se va privatiza nimic.

    1. cine plate Sa explice de CE la Olt avem un capital social in raport financial de 1 miliard SI la BVB apare 34 milioane II prezint scrisoarea domnului Almunia prin care certifica faptul ca decizia UE referitor la Depttoequityswap a avut loc PE 7 martie 2012 SI nu PE 6 martie 2012 cum este prezentata de Consiliul Concurentej SI care astfel da dovada de o crasa incompetenta in administrarea active or statului

    Încâlcită prezentare a unei situații neclare!!

    Să-nțelegem că Dynamic n-a avut concurent pentru activul Ramplast iar pentru celelalte active bătălia continuă și totul se finalizează dacă vor aproba creditorii? 

    Multe incertitudini ca vânzarea să aibă loc! 

    Și OLT cu ce mai rămâne?

    Sau mai bine zis ! Ce le mai rămâne minoritarilor? 

    1. ce sa ramine? datoriile care ramin neacoperite dupa vanzare. mai baieti intelegeti odata ca ati jucat si ati pierdut

      Minoritarii vor ramane cu buza umflata, actiuniloe lor vor avea valoare zero, intrucat OLTCHIM nu va mai exista. Eu am vandut aproape tot, le-am cumparat cu 0,5430 si le-am dat acum cu preturi intre 0,3900 si 0,4250. Mai am ceva, dar le vand cu taraita sa nu dau prea mult pretul in jos.

      Petre ce te intereseaza daca actiunile OLT ajung foarte jos. Daca ai informatiile corecte vinzi tot ce ai pentru ca nu-i asa tot n-o sa mai creasca!

      Asa este, actiunile OLT vor ramane cu gaura. O carcasa goala.

      Se merita cumparate actiuni la firma care cumpara active de la Oltchim, adica Chimcomplex. 

      In rest, nu. 

      Dar si la Chimcomplex la cum e Vuza ...nu se merita nici aici luate. Plus ca nici nu ai de unde sa cumperi, nu sunt vanzatori de actiuni Chimcomplex.

      Restul societatilor care ar mai cumpara active Oltchim nu sunt listate pe bursa. 

      found a UE a evaluat pe o analiza gresita KPMG. Vedeti listarea Varta AG de astazi avand acelasi auditor

    Si totusi ... cine mai cumpara OLT ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb