Vânzările de gaze ale OMV Petrom au scăzut în primul trimestru cu 18%

E.D.
Companii #Energie / 23 aprilie 2014

Vânzările de gaze naturale ale OMV Petrom au scăzut în primul trimestru din acest an cu 18%, la 13,47 TWh, în ciuda volumelor mai mari tranzacţionate, în principal ca urmare a unei iernii mai blânde şi a cererii mai reduse din partea termocentralelor, potrivit unui comunicat publicat astăzi de grupul austriac OMV.

În primele trei luni ale anului trecut, vânzările de gaze naturale ale Petrom au totalizat 16,38 TWh.

Cererea mai scăzută de gaze şi nivelul mai redus al retragerilor din depozite au determinat scăderea marjelor de profit la Petrom şi la EconGas, divizie austriacă a OMV.

La nivel de grup, volumul gazului vândut şi tranzacţionat de OMV în primul trimestru a scăzut cu 2,9% faţă de perioada corespunzătoare din 2013, la 131,82 TWh, de la 135,78 TWh, pe fondul scăderii cererii. Activităţile de trading au reprezentat 71% din afacerile cu gaze.

În schimb, nivelul producţiei de petrol şi gaze realizată de grupul austriac OMV în primul trimestru din 2014 a crescut semnificativ comparativ cu precedentele trei luni şi reflectă contribuţia deplină a zăcământului Gullfaks din Norvegia, volumele mai ridicate înregistrate în Noua Zeelandă, Libia şi Pakistan, potrivit comunicatului primit.

Producţia de hidrocarburi a grupului OMV a urcat în primele trei luni ale acestui an la 311.000 barili echivalent petrol pe zi, faţă de 302.000 barili pe zi în ultimul trimestru al anului trecut, respectiv 277.000 barili pe zi în primul trimestru din 2013.

Producţia Petrom a fost de 182.000 barili echivalent petrol pe zi în primul trimestru, nivel apropiat de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Marja indicativă înregistrată de OMV la operaţiunile de rafinare a urcat la 1,63 dolari pe baril, faţă de 1,16 dolari pe baril în trimestrul al patrulea al anului trecut, dar în scădere de la 3,01 dolari pe baril în primele trei luni din 2013.

În august 2013, OMV a ajuns la un acord cu grupul norvegian Statoil pentru achiziţia unor participaţii în valoare de 2,65 de miliarde de dolari în perimetre petrolifere din Marea Nordului, aflate în apele teritoriale britanice şi norvegiene. Astfel, OMV a preluat 19% din perimetrul Gullfaks şi 24% din Gudrun, ambele fiind pe platoul continental al Norvegiei. În plus, OMV va prelua 30% din blocul Rosebank şi 5,877% din Schiehallion, la vest de Insulele Shetland, unde compania are deja participaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb