Vânzările din retail, în scădere accentuată în luna aprilie

V.P.
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 6 iunie 2014

România a consemnat în aprilie, comparativ cu martie, cea mai puternică scădere a volumului vânzărior de retail din UE, de 3,2%, în timp ce la nivelul celor 28 de state comunitare a fost înregistrat un avans de 0,6%. Scăderi semnificative, dar mai reduse decât România, au fost raportate de Malta, cu 2,6%, precum şi de Germania şi Portugalia, ambele cu 0,9%, se arată într-un comunicat al Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în această perioadă de Letonia, cu 2,5%, Marea Britanie, cu 2,1%, Estonia, Franţa şi Slovenia, toate trei cu 1,4%.

În zona zona euro, formată din 18 state membre UE, comerţul cu amănuntul a crescut în aprilie, faţă de martie, cu 0,4%. Raportat la aceeaşi lună a anului trecut, volumul vânzărilor de retail a crescut în aprilie cu 3,4% în UE şi cu 2,4% în zona euro. În România, creşterea s-a situat în acest interval la 4,6%, în timp ce singura ţară care a raportat scădere este Portugalia, cu 0,4%.

Cele mai puternice rate de creştere au fost consemnate în Letonia, cu 10,5%, Estonia, cu 9,3%, Marea Britanie, cu 8,4%, şi Lituania, cu 8%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb