Varujan Vosganian: "Traian Băsescu nu trebuie lăsat să se reinsereze, prin intermediul PMP, în dreapta politică"

Reporter: Care sunt oportunităţile pe care ţara noastră le-a ratat, în perioada tranziţiei?

Varujan Vosganian: În România, este nevoie, acum, de o gândire complexă pe zona dreptei, de o sinteză doctrinară, pentru că tranziţia din România este, în primul rând, o tranziţie culturală, nu doar una politică sau economică.

Esenţa tranziţiei este trecerea de la dictatură la democraţie, de la economie centralizată la economie de piaţă şi de la "societate închisă" la "societate deschisă". Mă refer, aici, la calitatea societăţii civile. Este o tranziţie care se bazează pe aceste trei paliere, centrul de greutate fiind cel de natură culturală.

Cuvântul cheie al tranziţiei este responsabilitatea.

În perioada comunistă se făcea transfer de responsabilitate, iar într-o "societate deschisă", democratică, într-o economie de piaţă se face asumare de responsabilitate. Modul în care românii înţeleg relaţia dintre transfer de responsabilitate şi asumare de responsabilitate ne dă barometrul tranziţiei pe care societatea românească a cunoscut-o, în perioada post-decembristă. Din păcate, este încă, precumpănitor, transferul de responsabilitate.

Liberalismul vorbeşte despre indivizi egali în drepturi în faţa legii şi în faţa pieţei. Numai că, dacă noi ne adresăm oamenilor doar ca indivizi, atunci pierdem din vedere o dimensiune umană importantă a ultimelor decenii, toate ambiguităţile, toate confuziile, toate temele nerezolvate ale istoriei recente, toate traumele comunismului.

Noi nu avem o memorie comună a comunismului. Comunismul a avut beneficiarii şi perdanţii săi, călăii şi victimele sale. Şi, uneori, călăii s-au strecurat printre victime, iar victimele au fost pe nedrept stigmatizate. Toate acestea arată că nu îi putem concepe pe români doar ca indivizi abstracţi, ignorând neliniştile lor .

Spre deosebire de individ, persoana are unicitate, iar în acest fel putem accepta faptul că românii sunt foarte diferiţi între ei, pot avea aspiraţii diferite, pot fi la fel de bine intenţionaţi, dar pot avea opţiuni total diferite. Deşi a trecut un secol de la Marea Unire, România, în străfundurile ei, nu este, încă, o ţară unită, echilibrată. Şi, atunci, avem nevoie de valorile conservatorismului. Astfel, poţi înţelege necesitatea dezvoltării organice, ideea naţională, morală, relaţia dintre autoritate şi eficienţă.

În ultimii doi ani, s-a făcut multă zarvă şi mult zdrăngănit de cătuşe în ceea ce priveşte activitatea parchetelor dar, cu toate acestea, infracţionalitatea şi, mai ales, evaziunea fiscală, continuă să crească. Acest fenomen arată că tentaţia "să faci ordine" fără să măsori eficienţa politicilor adoptate, să te ocupi preponderent de acţiuni de natură punitivă, neglijându-le pe cele de natură preventivă, poate duce la un alt rezultat decât cel scontat.

Ca să faci posibilă articularea corectă a relaţiei dintre individ şi persoană, chiar şi în acelaşi om, ai nevoie de un interlocutor, iar acest interlocutor este societatea civilă. Omul nu poate fi oprit din exilul interior în care este poporul român, acum, fără să aibă un interlocutor, în afara lui. El nu se poate împăca cu sine însuşi, fără să existe comunicarea cu ceilalţi.

Parteneriatul, solidaritatea şi subsidiaritatea sunt valori din registrul creştin-democraţiei. Avem nevoie, astăzi, de o sinteză doctrinară a dreptei care să vină şi din liberalism, din creştin-democraţie şi din conservatorism. Aceasta este ideologia dreptei de care avem nevoie astăzi.

Mă veţi întreba, dar ideologia stângii? Eu nu merg pe ideea că un om de dreapta este, neapărat, mai bun decât un om de stânga.

Însă, în momentul de faţă, stânga este complet nepregătită să abordeze constructiv realităţile economice actuale. Social - democraţia a fost, oriunde în lume, o expresie a capitalismului matur, a unei societăţi evoluate. Noi nu ne putem, încă, permite luxul de a avea social - democraţie, în România. De aceea stânga este, mai degrabă, o formă crossopterigiană (n.r. învechită) a ideologiei de înainte de 1990, motiv pentru care stânga alunecă foarte repede în populism.

Reporter: Cum se sustrage Alianţa Creştin Liberală logicii ciclurilor electorale post-comuniste?

Varujan Vosganian: Fuziunea PNL cu Partidul Democrat Liberal (PDL) este singura posibilitate ca PNL să urce la un prag de 30%, să fie cu adevărat un partid mare, care să aibă puterea să dea, cu certitudine, candidatul de turul doi la preşedinţie. Tot în acest fel, PNL ar putea avea o strategie pe termen lung, ieşită din obsesia ciclurilor electorale.

Acesta este principalul motiv pentru care PNL a acceptat fuziunea cu PDL, cu toate riscurile ataşate, care privesc atât istoria recentă, cât şi anumite figuri politice mai greu digerabile. Un alt argument care a pledat în favoarea acestei fuziuni este faptul că existenţa mai multor partide de dreapta face imposibilă guvernarea fără alianţe. S-a văzut clar că în rândul partidelor din România alianţele nu rezistă.

Am experimentat la nivelul partidelor mari toate alianţele: PSD-PD, PSD-PNL, PNL-PD; nu a rezistat niciuna. A relua formula unei alianţe ar fi cronica unui eşec anunţat.

Acesta este motivul pentru care PNL, pentru a putea guverna singur, fără să facă alianţe, nu are altă şansă decât această fuziune.

Românul are o vorbă: "Victoria are mulţi părinţi, înfrângerea este orfană". Într-adevăr, există o anumită suspiciune privind modul în care vom depăşi momentul alegerilor prezidenţiale. În situaţia în care am pierde alegerile, este posibil ca partidele să dea vina unul pe altul, dar eu cred că, şi în acestă situaţie, partidele vor întelege că, abia atunci, este nevoie să rămână împreună.

Este lesne decelabil că o guvernare PSD, cu un parlament majoritar PSD şi cu un preşedinte PSD, va fi extrem de greu de dislocat fără o uniune a dreptei politice.

Concluzia a ceea ce vă spun este că, indiferent de temele îngheţate pe care încă nu le-am elucidat în istoria noastră recentă, fuziunea între PNL şi PDL va trebui să fie făcută în interesul normalizării vieţii politice româneşti.

Reporter: ACL îşi propune să reunească şi alte forţe de dreapta precum Partidul Mişcarea Populară (PMP)?

Varujan Vosganian: În principiu, o astfel de ipoteză este posibilă, important este, însă, care sunt termenii negocierii şi cine din partea acestui partid participă la negociere. Nu trebuie să pierdem nicio clipă din vedere riscul ca Traian Băsescu să devină liderul politic al spectrului de dreapta. Traian Băsescu nu trebuie lăsat să se reinsereze, prin intermediul PMP, în formaţiunea de dreapta, care ar rezulta în urma fuziunii (n.r. ACL). De aceea există reţineri fireşti în ceea ce priveşte negocierile cu PMP.

Reporter: Care sunt "temele îngheţate" care ar putea creşte vulnerabilitatea fuziunii PNL - PDL?

Varujan Vosganian: Există câteva astfel de teme, de pildă: evaluarea guvernărilor succesive, momentul ianuarie 2012, tema referendumului - utilitatea sau inutilitatea lui, profilul politic al unor persoane din cele două partide, cu deosebire din PDL, asupra cărora noi nu am prea insistat. Acestea sunt nişte teme asupra cărora nu avem o poziţie comună.

Acum important este să ne concentrăm la ce avem de făcut, poate că într-o bună zi vom reveni şi asupra acestor "teme îngheţate".

Reporter: Cum se poziţionează platforma electorală a Alianţei Creştin Liberale, în contextul alegerilor prezidenţiale din noiembrie?

Varujan Vosganian: În ce priveşte atitudinea generală, există o diferenţă importantă între comportamentul politic al Partidului Social Democrat (PSD) şi al ACL; profil pornit chiar de la platforma politică a acestor partide. PNL, când a intrat în guvern, a avut patru puncte importante, care urmăreau să decongestioneze piaţa muncii şi să genereze creştere economică: fiscalitate, privatizare, locuri de muncă şi investiţii în reindustrializare. Pentru PSD toate aceste obiective au fost străine, numai în ultimul an ţara noastră a pierdut 130.000 de locuri de muncă, fiscalitatea a crescut în permanenţă, în timp ce reducerea CAS la angajator este numai rezultatul unor presiuni de natură publică şi a unei tentative de a arăta că PSD este continuatorul platformei politice a Uniunii Social Liberale (USL), însă fără prea multă tragere de inimă.

• "Valorificarea resurselor minerale - o resursă uriaşă"

Reporter: Care ar fi soluţiile pentru îmbunătăţirea situaţiei economice actuale a ţării?

Varujan Vosganian: O resursă uriaşă care ar putea oferi o schimbare pozitivă a situaţiei economice actuale este valorificarea resurselor minerale.

În România, avem peste 60 miliarde de euro resurse minerale identificate, neutilizate. Dintre acestea, numai rezervele de aur sunt de aproximativ 35 de miliarde euro. Nu mai vorbim de peste 40% din rezervele de cupru.

Reporter: Când vorbim despre rezervele de aur, ne gândim la Roşia Montană?

Varujan Vosganian: În primul rând la Roşia Montană.

Reporter: Care este poziţia dumneavoastră cu privire la exploatarea mineră de la Roşia Montană?

Varujan Vosganian: Contractul Roşia Montană nu mai poate fi urmat în forma pe care o cunoaştem, a stârnit prea multe controverse, în plan naţional, însă exploatarea de la Roşia Montană trebuie să se facă, în viitor. Statul român trebuie să găsească o formulă care să îi permită să extragă aurul de acolo.

Exploatarea raţională a aurului de la Roşia Montană poate dubla PIB-ul potenţial al României, în următorii ani. Suntem o ţară foarte săracă, în raport cu alte ţări europene. Deşi avem rezervele de aur, argint, metale rare, cupru, cărbune, nu le putem scoate din pământ pentru că nu avem o legislaţie care să permită redeschiderea minelor, a perimetrelor închise sau aflate în conservare. Acest lucru duce la irosirea a foarte multe resurse pentru România.

Felul în care s-au derulat negocierile de la Roşia Montană în decursul anilor, ingerinţele de natură politică şi interese externe (străine) au făcut ca acel contract să fie compromis şi nu mai are rost să vorbim despre el. Nicio forţă politică românească nu va risca să-l continue.

Problematica Roşia Montană nu a revenit pe agenda electorală pentru că toate partidele se dezic de ea, preferând să nu vorbească despre subiect.

Reporter: Care este stadiul proiectului de reindustrializare a ţării?

Varujan Vosganian: Despre proiectele de dezvoltare, inclusiv de reindustrializarea ţării, nu mai vorbeşte nimeni în România, astăzi. Fabricile continuă să se închidă, industria chimică este în mare pericol, industria siderurgică, de asemenea. Iar numărul şomerilor creşte. În România, este din ce în ce mai greu să găseşti un loc de muncă.

Există un uriaş potenţial neutilizat care aparţine patrimoniului economic al statului, la nivelul terenurilor, clădirilor, forţei de muncă.

Industria de apărare din România poate fi amintită cu titlu de exemplu.

În 1989, lucrau 200.000 de oameni, în această industrie, iar în anul 2014, mai sunt doar 6.000 de salariaţi, dintre care majoritatea nu fac decât să păzească perimetrele. Producţia în industria militară autohtonă a scăzut foarte mult. Cu toate acestea, patrimoniul este cam acelaşi, sunt suprafeţe uriaşe de terenuri şi clădiri care zac părăsite şi care se deteriorează pe zi ce trece.

Eu am încercat să avansez pe chestiunea privatizărilor şi al reintroducerii în circuitul productiv al patrimoniului neutilizat. Am prezentat, de pildă, în CSAT opţiunea mea de privatizare pentru câteva unităţi din industria de apărare. Filosofia mea era aceea de a separa patrimoniul imobiliar de partea lucrativă, ca să nu mai existe nicio suspiciune că vrem să vindem unităţile pentru speculaţii imobiliare.

De pildă, Romaero are spaţii, terenuri imense la Băneasa, întreprinderea Optica Română, de asemenea. Terenurile se pot păstra în proprietatea statului, pentru valorificări ulterioare, şi se vînd doar fabricile în sine, ca să nu mai existe suspiciunea că potenţialii cumpărători vor doar afaceri imobiliare.

Eu aveam doi posibili cumpărători pentru şantierul militar naval de la Mangalia, unul dintre aceştia avea obiect de activitate similar la Haifa. Cei care ar fi preluat şantierul militar erau obligaţi să păstreze toate instalaţiile care permiteau repararea navelor militare. Situaţii similare se regăseau şi alte unităţi de stat. Trebuie să vă spun că mai toate companiile de stat, cu excepţia unora din domeniul energiei, sunt pline de datorii, majoritatea în insolvenţă şi chiar în lichidare.

Proiectul de reindustrializare şi privatizare nu a mai continuat pentru că, din motive "binecuvântate" nu am mai fost ministru.

Reporter: Evaziunea fiscală este una dintre piedicile care stau în cale dezvoltării economiei.

Varujan Vosganian: Evaziunea fiscală se cifrează anual, ca ordin de mărime, la circa 25 de miliarde de euro. Ca să faceţi o comparaţie care sunt resursele uluitoare ale reducerii evaziunii fiscale, gândiţi-vă ce dezbateri aprinse am avut cu reducerea CAS la angajator, când era vorba de o cheltuială de 150 de milioane de euro, iar noi, pe de altă parte, pierdem circa 25 miliarde de euro pe an.

La TVA, de pildă, în primul semestru din 2014, evaziunea a fost mai mare decât colectarea. Având în vedere masa impozabilă, totalul TVA care putea fi colectat era în jur de 60 de miliarde de lei, din care s-au colectat doar 24 miliarde. Aşadar, am colectat 40% din TVA, vă imaginaţi uriaşa risipă. Dacă acest trend se va menţine, vom ajunge numai din TVA la o pierdere anuală de 60-70 miliarde de lei.

În România, recuperările de TVA se fac în urma controalelor prealabile, cu funcţionari publici plătiţi de la ANAF. Dacă sistemul ar fi informatizat, nu am avea nevoie de aceste controale prealabile, iar Ministerul Finanţelor Publice (MFP) ar putea, în timp real, să ştie exact care este situaţia financiară a unei firme.

În acel moment, mai mult de jumătate din funcţionarii publici de la ANAF nu ar mai avea obiectul muncii şi, astfel, s-ar ieftini mult administraţia fiscală.

Mai mult, am stopa clientelismul, cu toată corupţia care înfloreşte în jurul recuperărilor de TVA, pentru că clienţii puterii primesc TVA-ul la timp, iar ceilalţi aşteaptă mult şi bine.

Aşa cum am mai spus, soluţia ar fi informatizarea sistemului fiscal, ceea ce presupune urmărirea în timp real a fluxurilor economice. Avem nevoie de un sistem foarte simplu, în care, de pildă, toate tranzacţiile notariale ar fi înregistrate într-un server central. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) trebuie să cunoască în timp real tranzacţiile care se fac în România. În plus, un astfel de sistem ar crea interoperabilitate instituţională.

În momentul de faţă, o informaţie care ajunge la o instituţie a statului nu poate ajunge în timp real la toate celelalte instituţii care ar trebui să aibă acces la informaţia respectivă, ceea ce creează foarte multă confuzie şi tergiversări.

Mai mult decât atât, pentru fiecare cetăţean, în virtutea unui cod fiscal, MFP ar putea cunoaşte toate veniturile pe care acesta le primeşte pe teritoriul României. În prezent, MFP nu are nicio evidenţă integrată a acestor venituri. Din această cauză, foarte multe impozite de natură salarială şi CAS pe drepturi de autor scapă controlului MFP.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre procesul de privatizare din ultimii ani?

Varujan Vosganian: În 2013, portofoliul ministerial pe care l-am deţinut (n.r. Ministerul Economiei) prevedea o listă lungă de oferte de privatizare, de la Plafar şi Sanevit, până la şantierul naval militar de la Mangalia, Romaero, Întreprinderea Optică Română, Avioane Craiova, redeschiderea unor spaţii miniere cum sunt Moldova Nouă, Baia Mare şi altele. Din păcate, în ultimii doi ani nu s-a mai făcut nicio privatizare, cred că aşa ceva nu s-a mai întâmplat în istoria recentă a României.

Cu excepţia vânzării unor pachete minoritare prin Bursă, care nu au schimbat structura acţionariatului, în ultimii doi ani au fost blocate, tergiversate şi chiar anulate orice tentative de privatizare, iar cele care s-au făcut au avut rezultate ori ridicole, ori penibile.

Oltchim (2012) şi CFR (2013) sunt exemple ale eşecului strategiilor actuale de privatizare.

În perioada mandatului meu, la Ministerul Economiei, am pus Oltchim pe linia de plutire şi am rezolvat şi problemele de natură socială, nu am înţeles de ce nu s-a mai continuat şi procesul de privatizare.

Când am condus ministerul Economiei, am avut în permanenţă obstacole din partea adversarilor politici, iar singurul caz de privatizare pe care l-am reuşit a fost "Aversa" SA, care funcţionează, în prezent, având contracte în derulare şi circa 200 de salariaţi.

"Aversa" nu a fost privatizată într-o formulă clasică. Firma era în insolvenţă şi urma să fie distrusă şi vândută bucată cu bucată. Practic, am scos "Aversa" din morţi. Am realizat această privatizare împotriva voinţei politice a forţelor de stânga, cu discuţii mari în guvern.

A fost pentru prima dată când am transformat un proces de lichidare într-un proces de restructurare, cu încuviinţarea judecătorul sindic.