VASILE DÎNCU:  "Fiecare instituţie ar trebui să aibă un mic compartiment de statistică"

George Forcoş
Politică / 8 iulie 2016

Vicepremierul Vasile Dîncu a apreciat, astăzi, că fiecare instituţie publică ar trebui să aibă un mic compartiment de statistică, acestea urmând să fie integrate, la rândul lor, într-o reţea de date, şi a adăugat că lucrează la un proiect de lege în baza căruia instituţiile publice să transmită Institutului Naţional de Statistică (INS) rezultatele unor studii sau anchete.

"Încercăm cu domnul preşedinte al INS, Tudorel Andrei, să îi convingem pe colegii din Guvern să devină parteneri ai INS. Pentru că INS, oricât ar fi de bogat în specialişti, oricât ar fi bugetele de mari, nu poate să constituie singur statistica naţională. Pentru asta, fiecare instituţie publică - în funcţie de dimensiunea ei - ar trebui să aibă un mic compartiment de statistică, iar din aceste compartimente să putem constitui o reţea pe care circulă datele şi care produce date", a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prezent la dezbaterea "Statistica oficială - suport în fundamentarea deciziilor politice", organizată de INS, potrivit unor surse din presă.

Vicepremierul a vorbit şi despre proiectul de lege pe care îl elaborează.

"Personal, vreau să promovez un proiect de lege, pe care îl am acum în draft, la care scriu: o obligaţie a tuturor instituţiilor publice care au date din fonduri publice, produse prin granturi, orice formă de anchete de teren, studii, să fie făcute publice şi să fie transmise într-o primă fază la INS. Poate cu unele date se poate face ceva, cu altele nu. Dar ar fi important să deschidem acest orizont al descrierii societăţii", a spus el.

Dîncu a făcut referire şi la eforturile Guvernului pentru a construi interoperabilitatea, adăugând că sistemele din ministere au fost construite "mai degrabă pentru a consolida autonomia unui individ sau autoritatea celor care au condus fiecare minister".

"A deschide datele despre ceilalţi este şi o posibilitate de a te controla reciproc, dar este cel mai bun lucru pentru a pune energiile împreună şi a avea costuri mai mici pentru ceea ce facem", a explicat Dîncu.

Vicepremierul a declarat că INS este o instituţie modernă, "care a luat-o cu mult înaintea altor instituţii din România".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb