VASILE IUGA, PWC: "Acordul istoric cu Iran schimbă jocul din sectorul energetic"

Reporter: Ce impact credeţi că va avea, asupra pieţei energetice europene, acordul istoric semnat la Viena cu Iranul? Cum credeţi că vor evolua cotaţiile petroliere internaţionale după acordul cu Iran?

Vasile Iuga: Ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului, începând cu anul viitor, este potenţial un aşa-numit "game-changer" pentru sectorul energetic şi pentru economia globală. Aceasta ar putea aduce pe piaţa globală cantităţi suplimentare semnificative de ţiţei, ceea ce, în principiu, ar trebui să conducă la o scădere a preţului barilului sau la păstrarea cel puţin a nivelului actual pentru o perioadă mai lungă de timp.

De asemenea, acordul deschide posibilitatea accesului companiilor petroliere internaţionale la resursele iraniene. Deja oficialii unor companii, precum Shell şi ENI, au făcut vizite exploratorii la Teheran, iar autorităţile iraniene par interesate de încheierea unor acorduri care să ducă la creşterea producţiei de ţiţei şi gaze naturale, ţinând cont şi de faptul că rezervele de hidrocarburi ale Iranului sunt estimate a fi printre cele mai mari din lume.

Vasile Iuga: Trebuie, însă, să vedem dacă acest acord va rezista pe termen lung, având în vedere neîncrederea reciprocă între statele occidentale şi Teheran pe tema programului nuclear iranian.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că actualul acord este reversibil şi a fost semnat cu girul unui preşedinte reformator iranian şi al unei administraţii democrate la Casa Albă, două condiţii care s-ar putea să nu se menţină pe termen mediu şi lung. Deja republicanii americani au contestat acordul cu Iranul, iar anul viitor vor avea loc alegeri prezidenţiale în Statele Unite, nefiind garantată menţinerea orientării de politică externă a actualei administraţii Obama.

Prin urmare, menţinerea acordului va depinde în mare măsură de refacerea încrederii între statele occidentale şi Iran şi, implicit, de modul de derulare a inspecţiilor internaţionale la facilităţile nucleare iraniene.

Reporter: Se vor configura noi proiecte de gazoducte sau oleoducte?

Vasile Iuga: În ceea ce priveşte transportul producţiei iraniene de ţiţei, oleoductele necesare vor fi construite în interiorul ţării, către porturile iraniene din Golful Persic, acolo unde producţia va fi încărcată pe petroliere şi exportată.

Pentru transportul gazelor naturale vor exista, însă, mai multe opţiuni, în funcţie de piaţa către care se vor îndrepta acestea. Pentru consumatorii din Asia de Sud-Est se va opta probabil pentru vânzarea de gaz natural lichefiat (GNL), ceea ce va necesita construcţia de facilităţi de lichefiere în apropierea porturilor iraniene din Golful Persic. Transportul către Europa s-ar putea face pe două rute - fie pe teritoriul Turciei (ruta cea mai scurtă şi cea mai probabilă) sau prin Azerbaidjan către porturile georgiene de la Marea Neagră, de unde un proiect similar cu White Stream le-ar putea aduce către consumatorii din Uniunea Europeană.

Atât conductele, cât şi facilităţile de lichefiere reprezintă investiţii scumpe, care vor trebui finanţate şi prin implicarea investitorilor străini.

În condiţiile deschiderii exporturilor de ţiţei şi gaze, Iranul poate deveni un pol de atracţie în regiune. Acesta are o populaţie numeroasă (80 de milioane de locuitori) şi educată, cu numeroşi specialişti în domenii tehnice - inginerie, IT. De asemenea, ţara dispune de resurse naturale excepţionale.

Din acest punct de vedere, Iranul majoritar şiit poate fi perceput ca un competitor al binomului Turcia-Azerbaidjan în regiune, ambele ţări majoritar sunnite, iar prin potenţialul de export de GNL, un competitor al Qatarului. În plus, în mod tradiţional, Arabia Saudită vede Iranul drept principalul său concurent în zona Golfului Persic.

În aceste condiţii, va fi dificil (dar nu imposibil) de întrunit un consens politic regional pentru realizarea unor gazoducte transnaţionale.

Reporter: Cum va fi influenţată piaţa energetică din România de acest acord istoric cu Iran?

Vasile Iuga: Menţinerea unui preţ scăzut al ţiţeiului sau chiar o scădere încă şi mai pronunţată a acestuia, ar avantaja România, precum şi economiile industrializate, care sunt, totodată, mari importatori de energie. Pe de altă parte, un preţ scăzut al barilului ar putea duce la reconsiderarea viabilităţii economice sau chiar amânarea unor proiecte de investiţii importante pentru România, aşa cum sunt exploatările offshore din apele adânci ale Mării Negre.

În plus, atât în România, cât şi la nivel global, se va pune din ce în ce mai mult în discuţie menţinerea subvenţiilor pentru energia regenerabilă, având în vedere scăderea preţului hidrocarburilor. Probabil doar un acord internaţional de mediu, care să constrângă statele la limitarea emisiilor de gaze cu efecte de seră sau care să impună o taxă globală pe emisiile de carbon, ar putea împiedica o revenire semnificativă a ponderii hidrocarburilor în mixul energetic global.

Nu în ultimul rând, ar trebui văzut în ce măsură deschiderea posibilităţii de aprovizionare cu gaze naturale din Iran nu repune pe tapet ideea unui nou gazoduct prin Coridorul Sudic, altul decât actualul proiect TAP (care ar urma să transporte gaze din Azerbaidjan către Uniunea Europeană, via Turcia, Grecia, Albania şi Italia). Dacă se redeschide o astfel de posibilitate, România ar putea fi parte a unui proiect multinaţional de gazoduct care să parcurgă şi teritoriul României, pe un traseu similar cu precedentul proiect Nabucco.

Reporter: Cum comentaţi jocul OPEC din ultimul an? Este sau nu o mişcare pentru a constrânge influenţa Rusiei pe piaţa mondială a petrolului?

Vasile Iuga: Scăderea preţului petrolului este mai degrabă un joc saudit decât expresia unei poziţii unitare a OPEC, având în vedere că mai mulţi membri ai organizaţiei au cerut limitarea producţiei pentru redresarea preţului, în timp ce saudiţii s-au opus unei astfel de intervenţii.

Probabil că Riyadhul urmăreşte mai multe ţinte prin această scădere a preţului petrolului - să recâştige cotă de piaţă, să împiedice dezvoltarea exploatărilor din surse alternative - aşa cum sunt gazele şi petrolulul de şist - sau cele din zonele de frontieră - ultra-deepwater şi zona arctică. Este, de asemenea, posibil ca aceştia să urmărească şi ţinte geostrategice - fie că vorbim de alte mari ţări producătoare sau de organizaţii teroriste ce au acces la resurse de petrol, cum este ISIS.

Reporter: Vă mulţumesc!