Veniturile Amazon, sub aşteptări

A.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 octombrie 2016

Compania americană de comerţ online Amazon a raportat, săptămâna trecută, venituri trimestriale mai mici decât cele estimate, din cauza creşterii cheltuielilor sale, informează BBC.

Deşi vânzările au crescut cu 29% în trimestrul al treilea, la 32,71 miliarde dolari, şi costurile de operare ale companiei au sporit cu 31,5%, ajungând la 10,94 miliarde de dolari. Cheltuielile au fost alocate programului "Amazon Web Services" şi extinderii la nivel internaţional a programului "Prime" (expedierea produselor în 48 de ore şi redarea de conţinut video pentru abonaţi). Analiştii estimau vânzări de 44,58 miliarde dolari.

Conform sursei citate, compania aşteaptă vânzări nete de 42- 45,5 miliarde de dolari în acest trimestru, care include şi perioada sărbătorilor.

Profitul net al Amazon a crescut la 252 milioane de dolari sau 52 de cenţi/titlu, de la 79 de milioane de dolari ori 17 cenţi/titlu în anul anterior.

Compania se pregăteşte de sezonul sărbătorilor de iarnă, mărind numărul angajaţilor cu 38%, precizează Reuters. De asemenea, Brian Olsavsky, director financiar al Amazon, a afirmat că a deschis 18 noi depozite în trimestrul încheiat în luna septembrie, şi încă cinci în primele săptămâni ale lunii octombrie.

Compania americană şi-a dublat cheltuielile în a doua jumătatea a anului prezent, pentru producerea de conţinut video pentru "Amazon Prime" şi pentru promovarea acestora. Totodată, compania a creat un sistem de livrare a produselor în Statele Unite ale Americii, ca să nu mai depindă de alte societăţi de profil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb