Veniturile din exploatare ale IAR Ghimbav au urcat de trei ori

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Aeronautică / 29 august 2014

Veniturile din exploatare ale IAR Ghimbav au urcat de trei ori

Acţionarii au decis revocarea vechiului Consiliu de Administraţie, dar propunerile pentru un nou CA nu au fost validate

Veniturile din exploatare ale producătorului braşovean de elicoptere IAR Ghimbav au crescut de trei ori în primul semestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, de la 11,86 milioane de lei la 34,86 milioane de lei, se arată într-un raport financiar remis de companie Bursei de Valori Bucureşti. Veniturile totale ale companiei au urcat în primul semestru de peste două ori, de la 15,43 milioane de lei la 36,28 milioane de lei, în timp ce cheltuielile totale au crescut de la 13,29 milioane de lei la 34,62 milioane de lei. În aceste condiţii, profitul societăţii s-a restrâns cu circa 25%, de la 2,14 milioane de lei la 1,65 milioane de lei.

" Activitatea de producţie a societăţii are la bază doar contracte ferme, cu desfacerea asigurată. (...)

Gradul de încărcare a capacităţilor de producţie pentru anul 2014 este de aproximativ 107 %", se mai arată în raportul citat.

Acţionarii companiei au decis, ieri, revocarea din funcţie a celor patru membri ai Consiliului de Administraţie - Radu Iaspas, Ion Georgescu, Mihai Veştea şi Valentin Macec. Propunerile făcute pentru înlocuirea acestora nu au fost însă validate "deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile legale şi statutare privind exprimarea voturilor de numire a acestora", se explică într-un alt raport al companiei. Pe lista administratorilor propuşi se aflau fostul viceprimar al Braşovului, Răzvan Popa, râşnoveanul Rareş Ion Popescu, şi bucureştenii Ioan Toma şi Florin Mihalache, toţi aceştia fiind propuşi de Ministerul Economiei, cel care controlează societatea cu 65% din titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb