Veniturile Telekom România au trecut de 258 milioane de euro, în T2 din 2017

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 4 august 2017

Veniturile Telekom România au ajuns la 258,1 milioane de euro, în trimestrul al doilea din 2017, din acest total peste 151 milioane de euro fiind consemnate pe segmentul serviciilor fixe, iar 106,5 milioane de euro pe segmentul mobil, arată datele financiare, publicate, ieri, de OTE Group.

Potrivit sursei citate de Agerpres, în cazul Telekom Romania Communications, rezultatele arată că veniturile raportate pentru trimestrul al doilea din 2017 se ridică la 151,6 milioane euro, cu 1,4% mai mari faţă de intervalul similar din 2016, în timp ce, pentru primele şase luni, acestea au crescut cu 3%, la 295 milioane euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, costurile operaţionale, excluzând deprecierea, amortizarea şi cheltuielile legate de programele de plecări voluntare şi restructurare, au scăzut cu 5%, în T2 din acest an, comparativ cu acelaşi interval din anul anterior.

Pe segmentul serviciilor convergente, pragul de 400.000 de clienţi a fost depăşit cu aproape 25.000, o rată de creştere mai mare cu 37% în T2 2017, comparativ cu T2 2016. În plus, a fost înregistrată o creştere pe segmentul TV, numărul clienţilor ajungând la 1,47 milioane.

Telekom Romania Communications a raportat 1,185 milioane de clienţi broadband (inclusiv FMC) la finalul lui T2 2017, la un nivel stabil, în linie cu rezultatele din trimestrul anterior. În acelaşi timp, numărul utilizatorilor de voce a ajuns la 2,11 milioane, în trimestrul menţionat, în timp ce veniturile de pe segmentul de voce fixă au continuat să scadă în acest trimestru.

Veniturile Telekom Romania Communications aferente segmentului wholesale au crescut la 38,1 milioane euro, cu 27,4% mai mari în T2 2017 vs T2 2016.

Conform datelor financiare ale companiei, în cazul Telekom Romania Mobile Communications, la 30 iunie 2017, s-au înregistrat, în T2, venituri de 106,5 milioane euro, în scădere cu 3,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar veniturile din servicii s-au diminuat cu 5%, până la 72,2 milioane euro.

Baza totală de clienţi Telekom Romania Mobile Communications a scăzut, la rândul ei, cu 13,3%, la 4,84 milioane, dintre care o treime reprezintă clienţii serviciilor pe bază de abonament (post-paid).

La polul opus se află portofoliul de clienţi business al căror număr s-a majorat cu 1,7% în comparaţie cu trimestrul al doilea din 2016. Totodată, EBITDA ajustată a înregistrat o scădere de 36,7%, la 13,8 milioane de euro, comparativ cu valoarea consemnată în T2 din anul precedent.

Telekom este un brand aparţinând Deutsche Telekom, cu peste 156 de milioane de clienţi pe segmentul de telefonie mobilă, 29 de milioane de clienţi pe segmentul de telefonie fixă şi peste 18 milioane de clienţi pe segmentul internet, la 31 decembrie 2015.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb