Senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, astăzi, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit surselor din presă.
El a menţionat că face acest gest pentru a evita o situaţie de incompatibilitate.
Vacantarea mandatului său a fost decisă de plen cu 114 voturi "pentru" şi patru voturi "împotrivă".
Victor Ciorbea a fost ales senator în colegiul uninominal 7 din Circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti.
Plenul comun al celor două Camere a aprobat săptămâna trecută numirea lui Mişu Negriţoiu în funcţia de preşedinte, membru executiv al Consiliului ASF şi a lui Victor Ciorbea în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului ASF. Numirile în funcţie au fost făcute pe durata rămasă a mandatului şi se aplică de la 1 mai 2014.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Parlamentarii PDL au părăsit şedinţa în semn de protest faţă de nominalizarea lui Ciorbea şi au sesizat Curtea Constituţională (CC) în legătură cu această numire, CC urmând să ia în discuţie sesizarea în 30 aprilie.