Fostul premier Victor Ponta a scris, miercuri, pe Facebook, că guvernul Grindeanu este un avion care are la manşă patru piloţi: premierul, preşedintele Iohannis, preşedintele PSD Liviu Dragnea şi "Sistemul", reprezentat de procurorul general şi procurorul-şef al DNA.
Ponta precizează că metafora folosită nu reprezintă o critică la adresa conducerii PSD, o asemenea intepretare fiind "pentru securişti şi proşti", relatează News.ro.
"Acum văd guvernul «Grindeanu» (pe care l-am votat şi al cărui succes m-ar face foarte fericit şi liniştit) cum are deja patru piloţi! Lângă premier trage de manşă cu toată puterea şi preşedintele Iohannis (instalarea cu forţa în capul mesei de la Palatul Victoria sau somaţiile legate de buget sunt elemente evidente) / trage vizibil şi preşedintele PSD Liviu Dragnea (care nu doar că a anunţat la început membrii Cabinetului, dar îi şi coordonează direct şi prezintă public toate lucrurile pozitive - cele negative le lasă pentru bieţii miniştri) / există din ce în ce mai vizibil şi public şi a patra «mână» pe manşă - cea a Sistemului care transmite prin vocea procurorului general sau al procurorului-şef DNA ce ordonanţe sau legi trebuie să adopte sau să nu adopte Guvernul", a scris Victor Ponta.
El atrage atenţia că această situaţie riscă să afecteze încrederea în guvernul PSD. "O întrebare simplă: dvs. vedeţi un avion şi în cabină sunt patru piloţi care se îmbrâncesc şi ţipă unul la altul, vă mai urcaţi în el? Sau dacă deja sunteţi înăuntru vă uitaţi după «Ieşirea de Urgenţă» sau vă rugaţi la Dumnezeu să ajungeţi cât mai repede la aterizare ca să fugiţi mâncând pământul bucuroşi că aţi scăpat?", adaugă fostul prim-ministru.
El extinde şi în domeniul politicii externe metafora aeronavei care ar fi prinsă într-o furtună teribilă, în vecinătatea Ucrainei, Rusiei, Turciei, Siriei, Greciei, în timp ce "controlorii de trafic aerian" de la Washington şi Bruxelles sunt preocupaţi de alte probleme.
Ponta evocă guvernele pe care le-a condus el şi Adrian Năstase ca modele de succes tocmai în măsura în care premierii şi-au asumat deciziile şi viziunea guvernamentală. "Tocmai pentru a folosi toate resursele mele pentru succesul actului de guvernare am dorit şi agreat ca activitatea zilnică a PSD să fie condusă în mod real în 2012-2015 de către Liviu Dragnea (eu păstrând doar un rol de ponderare şi reprezentare publică)", explică fostul premier.
Ponta menţionează că aprecierile sale nu reprezintă un atac la adresa conducerii PSD. "Mă adresez oamenilor care gândesc cu mintea lor - manipulările propagandistice de tipul «iată şi Ponta spune că e rău guvernul PSD» sau «Ponta simte schimbarea şi vrea să-i ia locul lui Dragnea» sunt pentru securişti şi proşti care mă lasă deja indiferent!", a încheiat Victor Ponta.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vanatorul în data de 22.02.2017, 14:59)
Un asemenea avion nu ar trebui sa poata decola. Asta este si marea problema a PSD-ului - are coruptia "in sange" si nu ar fi trebuit sa "decoleze" vreodata in politica noastra. Pentru PSD mansa este doar mijlocul prin care se poate controla incarcatura cargo a avionului!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2017, 15:21)
M-as simti mai linistit daca UE ar tipa mai serios la cei 4 piloti .
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2017, 15:29)
nici nu-i o nenorocire sa se rastoarne un astfel de avion cargo-s-a rasturnat si caruta cu prosti odata pe la caracal si nu s-a intimplat nimic