Victor Ponta: "Nu se recalculează pensiile"

F. A.
Politică / 19 februarie 2013

Victor Ponta a declarat, astăzi, la debutul şedinţei de Guvern, că pensiile militare nu se vor recalcula, iar greşelile vor fi remediate punctual, relatează sursele de presă.

Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu declarase săptămâna trecută că o recalculare a pensiilor este necesară, din cauza greşelilor făcute.

Premierul Victor Ponta susţine că nu miniştrii sunt cei care calculează pensii, ci persoanele cu atribuţii legale, iar acestea vor răspunde dacă sunt vinovate, în funcţie de concluziile parchetului, Curţii de Conturi sau Avocatului Poporului.

"Vreau sa închidem situaţia asta cu pensiile şi vreau să o audă toată lumea de la mine: nu se recalculează pensii. La momentul la care s-a aplicat legea privind pensiile, în special în zona militară, dar nu numai, ci şi la celelalte pensii speciale, au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet, trebuie să ştim dacă e cineva vinovat şi va fi tras la răspundere. Vorbim de cei care au calculat, [...] nu miniştrii calculeză, nici fostul, nici actualul ministru nu calculează pensii, ci cei care au în atribuţii legale ", a precizat Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb