VICTOR PONTA : "Remanierea nu e soluţia, nu putem performa cu Guvernul Dăncilă"

E.M.
Politică / 22 octombrie 2018

Victor Ponta

Victor Ponta

Preşedintele Partidului Pro România, Victor Ponta, a afirmat astăzi că remanierea guvernamentală nu reprezintă o soluţie, pledând pentru schimbarea Cabinetului condus de Viorica Dăncilă până la 1 ianuarie.

"Noi, cei de la Pro România, considerăm că orice fel de remaniere, schimbare de miniştri, în acest moment înseamnă, pur şi simplu, ceea ce se traduce în limbaj românesc: bagi şobolanii în sac, îi amesteci şi îi scoţi iarăşi. Nu putem să avem niciun fel de performanţă şi eficienţă cu un Guvern condus de doamna Dăncilă, de domnul Vâlcov şi de statul paralel de la Scroviştea. Dacă există orice fel de formulă prin care până la 1 ianuarie să avem un alt Guvern susţinut tot de PSD, de ALDE - sau orice altă formulă mai largă de susţinere e foarte bună -, noi, parlamentarii Pro România, vom vota în favoarea acestei idei. Ideea că mai schimbăm miniştrii unui baron revoltat cu miniştrii unui baron care îl susţine pe Dragnea e ceva ce în niciun caz nu aduce o soluţie, ci, pur şi simplu, se referă la chestiuni care nu au legătură cu interesul nostru", a explicat fostul prim-ministru, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb