Vienna Insurance Group a raportat prime în valoare totală de 9,2 miliarde euro la nivelul grupului pentru anul financiar 2013, potrivit unui comunicat remis de compania de asigurări.
Reducerea planificată a poliţelor pe termen scurt cu achitare la scadenţă în Polonia, diminuarea activităţii pe piaţa auto în Italia şi efectele din curs valutar (în principal deprecierea coroanei cehe) au condus la o scădere de 4,4% a primelor. Fără a lua în considerare aceste efecte, Vienna Insurance Group a înregistrat o creştere operaţională solidă a primelor, de 2,8%.
Peter Hagen, director al Vienna Insurance Group a declarat, cu privire la performanţa grupului: "Primele raportate la nivelul grupului reflectă provocările anului financiar 2013. Luând în considerare veniturile, am redus în mod constant volumul de operaţiuni pe segmentele cu o marjă mică de profit, spre exemplu în România şi Polonia. Spre deosebire de acestea, primele de pe segmentul < < alte pieţe > > din cadrul Vienna Insurance Group au depăşit pragul de 1 miliard de euro. Achiziţiile strategice pe pieţele noastre de bază, Polonia şi Ungaria au contribuit şi mai mult la consolidarea poziţiei Vienna Insurance Group şi a reţelei de distribuţie".
Potrivit comunicatului, condiţiile dificile, în special pe piaţa din România, şi evoluţiile din Italia au determinat managementul grupului să amortizeze fondul comercial şi să ia măsuri preventive suplimentare, ceea ce a avut un impact negativ dramatic asupra profitului operaţional în perioada de raportare.
Profitul rezultat pentru grup (înainte de impozitare) s-a situat la 355,1 milioane euro (-37,0%). Rezultatul grupului, ajustat pentru aceste efecte extraordinare, a fost de aproximativ 570 milioane euro. Aceste măsuri extraordinare au determinat şi majorarea ratei nete combinate la 100,6%.
Pe piaţa din România, concurenţa iraţională continuă centrată pe preţuri înregistrată pe segmentul auto, care a fost restructurat considerabil de către companiile grupului, a condus la o reducere a primelor la 361,8 milioane euro (-11,5%).
Pe fondul situaţiei dificile a pieţei asigurărilor din România, au fost implementate măsuri ample de restructurare şi au fost constituite preventiv rezerve. Aceste măsuri au fost implementate pentru a crea o bază solidă pentru dezvoltarea viitoare a companiilor din cadrul grupului. În acelaşi timp, acestea au condus la raportarea unui rezultat negativ (înainte de impozitare) de 98,7 milioane euro, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra ratei nete combinate, care a depăşit cu mult pragul de 100%, se mai arată în comunicat.