Viitorul UE - Ce trebuie să facă România

DORU-CLAUDIAN FRUNZULICĂ, Deputat PSD în Parlamentul European
Ziarul BURSA #Politică / 24 martie 2017

Viitorul UE - Ce trebuie să facă România

Cartea Albă privind viitorul Europei, cu cele 5 scenarii de posibile evoluţii, prezentată de Jean-Claude Juncker în Parlamentul European pe 1 martie a.c. , a declanşat o perioadă de reflecţie, în care ţările membre ale UE vor trebui să hotărască gradul de integrare pe care şi-l propun, participarea la diferite proiecte europene, a rolului pe care Europa va trebui să-l joace în viitor pe plan internaţional.

După reuniunea de la nivel înalt, de la Versailles, a Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei (6 Martie a.c.), este tot mai probabil, mai ales după declaraţiile cancelarului german Merkel, preşedintelui francez Hollande, prim-ministrului italian Gentiloni, a prim-ministrului spaniol Rojoy, că cele mai mari ţări din UE 27 susţin o Europă cu mai multe viteze, sau, cum probabil va apărea în textul Declaraţiei de la Roma a summit-ului european din 25 martie a.c., o integrare europeană cu "ritmuri" şi "intensităţi" diferite.

Indiferent cum putem denumi acest concept, mie îmi este destul de clar, mai ales că ţările Benelux, fondatoare ale UE, susţin poziţia celor patru state mari reunite la Versailles, că se va urmări, poate cu unele modificări, scenariul nr. 3:

"Cei care doresc mai mult realizează mai mult!", adică se va urmări o cooperare aprofundată între statele membre care doresc să realizeze mai mult, cu menţinerea unei anumite unităţi a UE cu 27 de membri.

În acest scenariu, din păcate, drepturile cetăţeneşti încep să difere, în funcţie de ţara în care trăiesc cetăţenii şi de cât de mult a ales aceasta să realizeze şi să participe la proiectele comune.

Printre domeniile prioritare de cooperare ale acestui scenariu se numără apărarea şi securitatea, ce implică realizarea în perspectivă a unei Uniuni Europene a Apărării, a consolidării cooperării între forţele de poliţie şi serviciile de informaţii, coordonarea luptei împotriva terorismului, înfiinţarea unui parchet comun, a unui spaţiu de justiţie comun în materie civilă. De asemenea, se va acţiona pentru consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, a zonei euro, armonizarea normelor de impozitare, a standardelor sociale, a cooperării industriale şi tehnologice de vârf, consolidarea pieţei unice, etc.

Ce ar trebui să facă România?

Trebuie spus clar, că şi acum, există pe anumite domenii de cooperare în cadrul UE diferite ritmuri şi o geometrie variabilă.

România nu a intrat încă în spaţiul Schengen, nu a adoptat moneda euro şi participă la un nivel scăzut la alte proiecte europene.

Ţinând cont că anul 2017 este deosebit de important pentru stabilirea poziţiei statelor membre, până la Consiliul European din decembrie a.c., ţara noastră trebuie să aibă o strategie clară şi să înceapă o ofensivă diplomatică la toate nivelurile, pentru a solicita să fie inclusă în marea majoritate a domeniilor de integrare sporită ale UE. Riscul este să rămânem pe un cerc exterior, cu participări laxe la multe din proiectele europene, cu o influenţă scăzută şi fără garanţii puternice că vom putea adera mai târziu, chiar dacă îndeplinim condiţiile stabilite (vezi cazul Schengen).

Cred că România trebuie să adopte moneda Euro cât mai repede posibil (ar fi bine în prima parte a anului 2019, când vom deţine Preşedinţia Consiliului European).

Multe din domeniile prioritare de integrare ale UE se vor baza, în viitor, după opinia mea, pe statele membre ale zonei euro.

România trebuie să vină cu un proiect ambiţios, care să ţină cont de Cartea Albă a Integrării Europene, a documentelor de reflecţie pe care Comisia Europeană le va prezenta în perioada următoare, privind dimensiunea socială, valorificarea oportunităţilor globalizării, viitorul Uniunii Economice şi Monetare, a securităţii şi apărării, a finanţelor UE.

O Europă cu mai multe viteze este şi o avertizare, spun unii experţi de la Bruxelles, adresată în primul rând statelor din Grupul de la Visegrad, care s-au opus în ultimii ani la mai multe proiecte de integrare şi solidaritate pan-europeană.

România trebuie să încerce să transforme acest scenariu nu foarte favorabil ţărilor din Centrul şi Estul Europei într-o oportunitate, şi, inteligent şi sofisticat, să folosească acest proces de integrare europeană întărită în avantajul cetăţenilor săi. Ceea ce va hotărî Consiliul European în decembrie a.c. va influenţa viitorul României într-un mod determinant- nu ne putem permite să ratăm o oportunitate istorică!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. In mod normal, dupa cum a inceput sa guverneze partidul dumneavoastra, in 2019 ar trebui sa avem parte de o situatie economica foarte proasta, nu una in care sa aderam la euro si la alte proiecte de genul celor amintite de dumneavoastra in gluma.

    Deja unele institutii publice trebuie sa dea angajati afara fiindca trebuie sa le dea salarii mai mari, dar nu au suficiente fonduri. Exista azile de batrani din care batranii se retrag fiindca nu mai au cu ce sa plateasca taxele care au crescut pentru a putea acoperi salariile majorate. 

    Salariul mediu in sectorul bugetar era mai mare decat in sectorul privat, plus ca pe langa salarii in sectorul bugetar se obtin multe alte sporuri si beneficii, dar acum salariile bugetarilor au crescut si mai mult, ele fiind platite din banii obtinuti in sectorul privat. 

    Este neplacut pentru noi, dar va pot asigura ca indiferent de decizia celor de la UE, Europa va continua sa functioneze in mai multe viteze, ca si pana acum, dupa cum si Romania va functiona in mai multe viteze, la fel ca pana acum. 

    Fondurile care merg de la regiunile mai bogate ale Romaniei catre cele mai sarace, nu se duc catre cei saraci sau pentru o dezvoltare durabila si crearea de locuri de munca pe termen lung, ci merg catre buzunarele politicienilor (vezi fiica domnului Basescu sau fiul domnului Dragnea).

    Europa a functionat cu mai multe viteze chiar si inainte de aderarea Romaniei la UE, doar ca diferentele de viteza au fost ceva mai mici. Cum PSD este la putere si sustine coruptia, probabil ca diferentele de viteza intre Romania si alte tari vor fi din ce in ce mai mari. 

    1. Dupa ce au distrus toata industria, au luat cu japca rezervele de petrol si gaze ale Romaniei, au jefuit toate padurile, sau au privatizat aiurea sistemul bancar romanesc, etc., etc., acum ne intrebam de ce Nu suntem la masa ''bogatilor''.

      Nu partidele sunt de vina. Oamenii care au pus mai presus de toate interesele personale, indiferent de partid trebuie sa raspunda pentru faptele comise. La revedere UE.  

      da' voi astia care va dati de ceasul mortii acum unde erati?!

    frunzulicaaa : nu incercati sa mai "intindeti coarda" inca o data... Data viitoare iesim cu basculantele si cu roabele , va luam de gulere si va azvarlim definitib la GHENA istoriei BATJOCURII ! Sunteti de o INCOMPETENTA CRASA, dar mai presus sunteti BANDITI PATENTATI, iar locul vostru e la BULAU ! Primarul Chirica de la Iasi v-a spus adevarul in fata dar voi nu va potoliti... Nici macar nu incercati sa vorbiti cu oameni experimentati, cum e domnul Vasile Puscas, faceti doar ce va taie capul ,dar veti "dormi" cum va "asterneti" !

    Mai este mult de furat de va opuneti?Tara este facuta praf de mincinosi,excroci etc.care au trecut pe la putere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb