Viitorul UE - Ce trebuie să facă România

Cartea Albă privind viitorul Europei, cu cele 5 scenarii de posibile evoluţii, prezentată de Jean-Claude Juncker în Parlamentul European pe 1 martie a.c. , a declanşat o perioadă de reflecţie, în care ţările membre ale UE vor trebui să hotărască gradul de integrare pe care şi-l propun, participarea la diferite proiecte europene, a rolului pe care Europa va trebui să-l joace în viitor pe plan internaţional.

După reuniunea de la nivel înalt, de la Versailles, a Germaniei, Franţei, Italiei şi Spaniei (6 Martie a.c.), este tot mai probabil, mai ales după declaraţiile cancelarului german Merkel, preşedintelui francez Hollande, prim-ministrului italian Gentiloni, a prim-ministrului spaniol Rojoy, că cele mai mari ţări din UE 27 susţin o Europă cu mai multe viteze, sau, cum probabil va apărea în textul Declaraţiei de la Roma a summit-ului european din 25 martie a.c., o integrare europeană cu "ritmuri" şi "intensităţi" diferite.

Indiferent cum putem denumi acest concept, mie îmi este destul de clar, mai ales că ţările Benelux, fondatoare ale UE, susţin poziţia celor patru state mari reunite la Versailles, că se va urmări, poate cu unele modificări, scenariul nr. 3:

"Cei care doresc mai mult realizează mai mult!", adică se va urmări o cooperare aprofundată între statele membre care doresc să realizeze mai mult, cu menţinerea unei anumite unităţi a UE cu 27 de membri.

În acest scenariu, din păcate, drepturile cetăţeneşti încep să difere, în funcţie de ţara în care trăiesc cetăţenii şi de cât de mult a ales aceasta să realizeze şi să participe la proiectele comune.

Printre domeniile prioritare de cooperare ale acestui scenariu se numără apărarea şi securitatea, ce implică realizarea în perspectivă a unei Uniuni Europene a Apărării, a consolidării cooperării între forţele de poliţie şi serviciile de informaţii, coordonarea luptei împotriva terorismului, înfiinţarea unui parchet comun, a unui spaţiu de justiţie comun în materie civilă. De asemenea, se va acţiona pentru consolidarea Uniunii Economice şi Monetare, a zonei euro, armonizarea normelor de impozitare, a standardelor sociale, a cooperării industriale şi tehnologice de vârf, consolidarea pieţei unice, etc.

Ce ar trebui să facă România?

Trebuie spus clar, că şi acum, există pe anumite domenii de cooperare în cadrul UE diferite ritmuri şi o geometrie variabilă.

România nu a intrat încă în spaţiul Schengen, nu a adoptat moneda euro şi participă la un nivel scăzut la alte proiecte europene.

Ţinând cont că anul 2017 este deosebit de important pentru stabilirea poziţiei statelor membre, până la Consiliul European din decembrie a.c., ţara noastră trebuie să aibă o strategie clară şi să înceapă o ofensivă diplomatică la toate nivelurile, pentru a solicita să fie inclusă în marea majoritate a domeniilor de integrare sporită ale UE. Riscul este să rămânem pe un cerc exterior, cu participări laxe la multe din proiectele europene, cu o influenţă scăzută şi fără garanţii puternice că vom putea adera mai târziu, chiar dacă îndeplinim condiţiile stabilite (vezi cazul Schengen).

Cred că România trebuie să adopte moneda Euro cât mai repede posibil (ar fi bine în prima parte a anului 2019, când vom deţine Preşedinţia Consiliului European).

Multe din domeniile prioritare de integrare ale UE se vor baza, în viitor, după opinia mea, pe statele membre ale zonei euro.

România trebuie să vină cu un proiect ambiţios, care să ţină cont de Cartea Albă a Integrării Europene, a documentelor de reflecţie pe care Comisia Europeană le va prezenta în perioada următoare, privind dimensiunea socială, valorificarea oportunităţilor globalizării, viitorul Uniunii Economice şi Monetare, a securităţii şi apărării, a finanţelor UE.

O Europă cu mai multe viteze este şi o avertizare, spun unii experţi de la Bruxelles, adresată în primul rând statelor din Grupul de la Visegrad, care s-au opus în ultimii ani la mai multe proiecte de integrare şi solidaritate pan-europeană.

România trebuie să încerce să transforme acest scenariu nu foarte favorabil ţărilor din Centrul şi Estul Europei într-o oportunitate, şi, inteligent şi sofisticat, să folosească acest proces de integrare europeană întărită în avantajul cetăţenilor săi. Ceea ce va hotărî Consiliul European în decembrie a.c. va influenţa viitorul României într-un mod determinant- nu ne putem permite să ratăm o oportunitate istorică!