Viktor Orban: "Ungaria îşi va respecta angajamentele privind gazoductul South Stream"

F.A.
Internaţional / 14 ianuarie 2014

Ungaria îşi va îndeplini toate angajamentele în ceea ce priveşte construirea gazoductului South Stream, a declarat, astăzi, la Moscova, premierul ungar Viktor Orban, la încheierea convorbirilor avute cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit presei internaţionale.

"În ceea ce priveşte proiectul South Stream, Ungaria îşi va onora toate angajamentele contractuale şi va aplica integral prevederile acordului" privind construcţia gazoductului, acord semnat în 2012, a afirmat Viktor Orban.

Proiectul South Stream este menit să reducă dependenţa furnizorilor şi consumatorilor faţă de ţările de tranzit, în special faţă de Ucraina.

Gazoductul South Stream ar trebui să devină funcţional în primul trimestru al anului 2016, urmând să fie exploatat la capacitatea sa totală doi ani mai târziu. Conducta va lega litoralul rus de cel bulgar, trecând prin apele teritoriale turce din Marea Neagră. Pentru realizarea părţii terestre a gazoductului, Rusia a semnat acorduri cu Austria, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia şi Croaţia.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb