VIN RUŞII! Gazprom îşi îndreaptă atenţia către ţara noastră

A.C.
Ziarul BURSA #Companii / 1 iulie 2013

Gazprom îşi îndreaptă atenţia către ţara noastră

Kirill Kravchenko: "Gazprom-NIS va investi, în România, circa 150 de milioane de euro, până în 2015"

Grupul petrolier rus Gazprom vrea să extindă reţeaua de benzinării din ţara noastră de la zece unităţi, câte sunt deschise în prezent, la 120 de staţii la sfârşitul anului 2015, în urma unei investiţii de circa 150 milioane euro, a declarat, vineri, directorul general al Gazprom Neft, Kirill Kravchenko.

Potrivit afirmaţiilor domniei sale, cele mai multe dintre benzinăriile pe care Gazprom le va deschide în ţara noastră vor fi proiecte greenfield, cu investiţii majore în sectorul energetic al României.

Subsidiara Gazprom Neft-NIS a inaugurat oficial, vinerea trecută, o nouă staţie sub brand-ul concernului rus în ţara noastră, pe autostrada A1, între Bucureşti şi Piteşti.

Actualmente, reţeaua Gazprom din ţara noastră cuprinde 12 staţii de distribuţie de carburanţi, urmând ca până la finalul anului să deschidă, în total, 50 de noi benzinării, potrivit declaraţiilor oficialilor de la NIS, prezenţi la eveniment.

În prezent, România este cel de-al doilea stat din Europa de Est unde Gazprom a deschis staţii de alimentare cu carburanţi, urmând ca pe viitor, în baza proiectului "Gazprom Petrol Stations", să se extindă şi în regiunea Balcanilor, în particular în ţări precum Bulgaria şi Bosnia şi Herzegovina.

Potrivit calendarului de lucru al celor de la Gazprom, făcut public de către Kirill Kravchenko, la sfârşitul anului 2015 în Europa de Est vor exista aproximativ 250 de staţii de distribuţie de carburanţi, dintre care 120 se vor afla în ţara noastră.

Totodată, pe lângă benzinării, cei de la Gazprom plănuiesc să îşi extindă planul de afaceri, astfel încât se va miza pe dezvoltarea unei lanţ de magazine, restaurante şi cafenele.

"Dezvoltarea reţelei noastre de staţii de distribuţie de carburanţi este una din direcţiile prioritare ale operaţiunilor NIS. Deschiderea acestei staţii sub brandul Gazprom, în aceasta regiune, reprezintă un nou pas în dezvoltarea reţelei unice de distribuţie a companiei", au mai adăugat repre­zentanţii NIS din ţara noastră.

Potrivit declaraţiilor directorului NIS din Serbia, Kirill Kravchenko, Gazprom va deveni un partener strategic al ţării noastre, primul pas fiind extinderea numărului de staţii de alimentare din România.

Intrarea companiei ruseşti Gazprom pe piaţa românească a avut loc în 2012, când, în localitatea Vestem, lângă Sibiu, a fost deschisă prima benzinărie de sârbii de la NIS.

În plus, prin intermediul grupului NIS, ruşii de la Gazprom sunt implicaţi şi în exploatarea unor resurse naturale, în partea de vest a ţării, la Jimbolia.

Astfel, anul trecut, NIS a descoperit petrol în urma lucrărilor de foraj derulate pe concesiunea Jimbolia Veche printr-o a treia sondă de testare, potrivit unui anunţ al principalului partener al NIS în cadrul respectivei concesiuni, firma australiană Zeta Petroleum.

Rezervele de petrol de la Jimbolia Veche sunt estimate la 1,72 milioane de barili. Concesiunea este deţinută în proporţie de 51% de către NIS Petrol SRL, ceilalţi doi parteneri fiind Zeta Petroleum (39%) şi compania românească Armax Gaz SA (10%).

Gazprom a achitat, în 2009, circa 400 milioane euro autorităţilor din Serbia, pentru a deveni acţionar majoritar la compania sârbă NIS, ruşii promiţând investiţii anuale de aproximativ 500 milioane euro.

Raportul de activitate pentru 2012 al companiei ruse Gazprom arată că în Europa au fost exportate 138,8 miliarde/mc de gaze naturale. Recent, Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, a declarat că intenţionează să îşi mărească cota pe piaţa mondială de gaze naturale lichefiate cu până la 15%.

Totodată, Gazprom a preluat de la grupul italian Enel o centrală electrică pe gaz de 405 MW din Belgia, evaluată la 265 milioane de dolari, grupul rus reuşind să pătrundă pe piaţa producţiei de energie din Europa de Vest.

NIS este una dintre cele mai mari companii integrate de energie din Europa de Sud-Est, desfăşurând operaţiuni de explorare, producţie şi rafinare de petrol şi gaze, cât şi de vânzare de produse petroliere.

Acţionarii principali ai grupului sârb NIS, sunt Gazprom Neft (56,5%) şi guvernul Serbiei cu o participaţie de 29,88%.

Compania mai deţine şi două unităţi de producţie, în Pancevo şi în Novi Sad, având o capacitate totală de procesare de 7 milioane tone de petrol pe an.

Punctele de lucru ale NIS se află în Bosnia şi Herzegovina, Ungaria, Bulgaria, România, Turkmenistan, Angola, Belgia şi Rusia, cu peste 500 de staţii de distribuţie.

Băsescu: "Ţara noastră îşi va redefini strategia energetică, după Nabucco"

După "eşecul" Nabucco, ţara noastră îşi va redefini strategia energetică, mizând mai cu seamă pe exploatarea propriilor resurse, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele ţării, Traian Băsescu.

"Am informat Consiliul European că România îşi va redefini politica energetică plecând de la propriile sale resurse şi fără a aştepta aprobarea nimănui. Fără a intra în detalii, vă pot spune că opţiunea mea acum este fără niciun fel de dubii că România are obligaţia să accelereze procesele de evaluare şi să treacă la exploatarea gazelor de şist şi să evalueze şi să treacă la exploatarea gazelor şi ţiţeiului deja confirmate în Marea Neagră", a mai adăugat Traian Băses­cu.

Victor Ponta: "Declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la Nabucco, nediplomatice"

Premierul ţării, Victor Ponta, a declarat, vineri, că, afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu cu referire la dezavantajele închiderii proiectul Nabbuco, sunt "extrem de nediplomatice"

"Eu aş prefera să nu comentez această declaraţie pentru că extrem de nediplomatică la adresa preşedintelui Manuel Barroso, cel care a spus că nu a pierdut nimeni prin faptul că se alege TAP şi nu Nabucco", a precizat premierul Victor Ponta.

Domnia sa a mai adăugat că, atunci când se închide posibilitatea unui proiect, imediat, sunt căutate şi găsite variante, care pot fi proiectul AGRI sau ideea discutată în Kazahstan legată de livrarea de gaze din prin intermediul gazoductului South Stream.

Proiectul South Stream, neinteresant pentru ţara noastră

Preşedintele ţării a mai declarat că, actualmente, este o "copilărie" să se mizeze pe o intrare a ţării noastre în proiectul rusesc South Stream, mai ales în condiţiile în care obiectivul ţării este diversificarea surselor de aprovizionare.

"Cel mai important mesaj din această mică analiză - România nu vrea să ramână dependentă de un singur furnizor şi ne auto-definim politica energetică având în vedere eşecul proiectului european. Nu putem sta până când Europa va face un nou proiect care nu ştim dacă va reuşi", a mai sub­liniat preşedintele ţării.

Steaua, sponsorizată de Gazprom?

Gazprom ar putea să finanţeze clubul de fotbal Steaua, cel puţin aşa s-ar putea înţelege din discursul ţinut de un reprezentant al NIS Serbia, subsidiară Gazprom Neft, care a inaugurat oficial, vineri, două benzinării sub brand-ul Gazprom în România.

"Sper că, cu această ocazie, profitând de faptul că domnul Hrebenciuc (n.r. Viorel) este aici, Gazprom să se apropie de Steaua şi să câştige un nou trofeu european", a spus announcerul de la eveniment, citat de un cotidian sportiv.

La începutul lunii iunie, presa relata că Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, va ajuta clubul roş-albastru cu trei milioane de euro pentru ca Steaua să supravieţuiască şi să ajungă în grupele Champions League. Gazprom sponsorizează Liga Campionilor şi formaţii ca Zenit, Chelsea şi Vitesse.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb