Vino mamă să mă vezi...

Astăzi, despre manelele politice! Un fenomen în plină expansiune, nu doar la noi, în România. Ca să nu existe confuzie, să spunem că manea­ua nu este nici pe departe un produs "eminamente muzical", ci unul care ţine de comportament şi atitudine. Maneaua nu este exclusiv o formă de kitsch, adică o dejecţie a exprimării artistice, ci una a exprimării, în general! Este un tip anume de răspuns comportamental la o tema, altfel, generoasă şi general umană, aceea a nevoii de exprimare. O nevoie care se însoţeşte, de regulă, cu dorinţa de a capta un auditoriu, sub semnul aprobării, mai mult, al admiraţiei şi, de ce nu, dacă se poate, al adulării! Într-un spaţiu de normalitate, oricine îşi poate satisface nevoia "de a fi ascultat", cu două condiţii (care se potenţează reciproc): să aibă ceva cu miez de spus, mesajul să fie capabil să stîrnească interesul unui anumit public şi să o facă de o manieră care evidenţiază cel puţin o trăsătură de excelenţă; de exemplu: o cale specială, un moment special, o manieră specială de a livra mesajul către auditoriu! În comunicarea reală, a doua condiţie tinde să cîştige precedent asupra celei dintîi, astfel încît, dacă ai găsit un clenci şi o spui astfel încît să atragi atenţia, atunci chiar şi o prostie gogonată îşi găseşte un auditoriu; măcar o dată, măcar pentru cîteva clipe! Maneaua este soluţia la problema nevoii de se exprima a "şmecherilor", a celor care au învăţat perfect să aplice fabula care spune că barierele sunt făcute pentru boi; oamenii puternici le rup şi trec înainte, iar "băieţii dăştepţi" trec "pă dădăsupt"! Gata cu teoria! Să trecem la exemple!

Să zicem că te chinuie talentul şi vrei să te exprimi "in der Welt" cîntînd! Pînă să afli dacă ai ceva de spus, trebuie să pui mîna pe teorie şi pe instrument. Ca să poţi măcar articula o banală "propoziţie", s-au dus 10-15 de ani din viaţă! Unii încearcă! Puţini, din categoria puternici şi talentaţi, rup bariera şi ajung profesionişti, ori direct genii! Foarte mulţi se opresc la barieră, din lene, lipsă de motivaţie, de talent, ori din cine ştie care alte motive; unele pot fi chiar tragice! Dar, băieţii "dăştepţi"? Nu v-am spus?! Ei trec "pă dădăsupt": habar n-au carte, nici instrument, se fac că ştiu a cînta, leagă două note cu-n suspin, o înjurătură, un geamăt, o bălăngăneală, o clătinătură, o bîţîială, o bîlbîială, fac orice ca să se uite lumea la ei, să creadă "că cîntă" şi "să iasă cu lovele la (h)artist"! Manelişti există de toate soiurile: unii "cîntă", alţii "pictează", "fac literatură", "teatru", "dans" etc. Pe scurt, "inventează" o manea, ca să cîştige şi ei un ban grămadă! Special în societatea noastră de astăzi nu este faptul că există oameni care aleg această manieră de a-şi satisface nevoia de exprimare şi de a-şi cîştiga mijloacele de trai; ei au existat întotdeauna. De mirare şi de îngrijorare ar trebui să fie larga răspîndire şi acceptarea socială, aproape fără limite, de care se bucură această "strategie comportamentală", faptul că maneliştii oricărui domeniu de exprimare se bucură de un auditoriu larg, constant şi atît de generos în admiraţia cu care-i înconjoară pe "creatorii" din categoria specială a şmecherilor!!!!

Manelizarea societăţii noastre a trecut de mult de frontierele spaţiului cultural! Ea mătură ca o maree neagră instituţiile educaţionale, de mai bine de un deceniu şi jumătate; a cuprins, încet, dar sigur, spaţiile profesionale, de la meşteşuguri, la profesii cu înaltă calificare şi nu s-a sfiit să intre nici în fieful, considerat pînă de curînd inexpugnabil, al exprimării şi al creaţiei ştiinţific-academice. Vremea maneliştilor e peste tot locul, nu doar în artă! Cine s-ar mai putea mira că oamenii noştri politici au prins repede "şpilul", din instinct! Cîţi muritori se nasc Mozart, ori Bach, în politică? Ca şi în muzică: unul la multe, multe milioane! Restul, cei care au cît de cît aplecare spre studiu, ajung să fie profesionişti ai administraţiei şi sunt mai mult decît utili în orice societate. Există şi pe la noi, dar tot mai puţini şi mai răzleţi! Şi "băieţii dăştepţi" ce să facă? Cohortele de "păpuşi" şi "marionete", semi, sferto, mili şi micro docţii care se cred Buricul Pămîntului, creatori şi modele sociale, doar pentru că s-au năs­cut şi-au făcut cu sîrg freza în oglinda din WC-ul şcolii, al liceului şi al facultăţii: "Nu trebuie şi gura lor să mănînce o pîine?" Şi de ce să fie neagră, dacă există o soluţie pentru una albă, plus cozonac! Maneaua politică să trăiască! Ne facem că ne exprimăm articulat, ne facem că ne pricepem la "astea cu politica", o dăm din buric şi din argou, mai o cumetrie, mai o sforărie şi toate televiziunile "e ciucur pă noi"! Cum ziceam, vorba lu' Puştiu, ăla "dă pă vremurile alealante": "Vino mamă să mă vezi...cum lucrez la spaţii verzi!"