VIORICA DĂNCILĂ: "Aderarea la euro - obiectiv fundamental pentru dezvoltarea sustenabilă a României"

D.I.
Politică / 13 aprilie 2018

Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)

Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)

Premierul Viorica Dăncilă a subliniat ieri importanţa activităţii Comisiei Naţionale pentru pregătirea aderării României la Zona Euro, având în vedere că adoptarea monedei euro reprezintă un obiectiv fundamental în ceea ce priveşte dezvoltarea sustenabilă a României, se arată într-un comunicat al Guvernului, dat publicităţii.

Potrivit documentului, Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă, s-a reunit ieri, la Palatul Victoria.

La reuniune au participat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, reprezentanţi ai Academiei Române, ai Administraţiei Prezidenţiale, partidelor parlamentare, sindicatelor, patronatelor, ai structurilor asociative, societăţii civile şi ai mediului universitar.

"Premierul a subliniat importanţa activităţii Comisiei Naţionale având în vedere că adoptarea monedei euro reprezintă un obiectiv fundamental în ceea ce priveşte dezvoltarea sustenabilă a României", se arată în comunicat.

Totodată, Dăncilă a prezentat considerentele pentru care este decisivă realizarea în acest an a Planului Naţional de adoptare a monedei euro: de natură istorică - marile obiective naţionale au putut fi realizate doar de o naţiune unită în jurul acelui obiectiv; de oportunitate - având în vedere dorinţa Comisiei Europene de a sprijini ţările membre pentru convergenţă şi pentru pregătirea intrării în zona euro.

În acest sens, comunicatul precizează: "Un al treilea argument este că România va deţine la începutul anului viitor Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, context în care este de dorit ca până la finalul anului 2018 să aibă un Plan Naţional de adoptare a monedei euro. Un alt considerent, dar nu ultimul ca importanţă, priveşte complexitatea procesului de adoptare a monedei euro".

Conform Executivului, în mesajul transmis cu prilejul reuniunii, preşedintele Klaus Iohannis "a salutat înfiinţarea Comisiei pentru pregătirea adoptării euro în acest cadru instituţional lărgit, menit să favorizeze asigurarea consensului naţional pentru pregătirea aderării României la zona euro".

"Preşedintele a apreciat că un asemenea demers consensual privind aprofundarea integrării europene este benefic României şi că îl va susţine în mod consecvent", se menţionează în comunicat.

Guvernul mai punctează că participanţii la reuniune au subliniat că "obiectivul de aderare la zona euro excede ciclului electoral iar intrarea în zona euro trebuie sa fie unul dintre proiectele de ţară prioritare ale României, asupra căruia este nevoie de un larg consens şi de coagularea întregii societăţi". În acest context, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, reprezentanţii Academiei Române şi ai partidelor politice au subliniat că vor susţine demersurile de pregătire pentru aderarea României la zona euro, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii a fost analizat şi stadiul constituirii grupurilor de lucru, membrii apreciind că acestea trebuie să devină funcţionale cât mai repede, pentru a furniza documente în vederea dezbaterii lor în şedinţele comisiei.

Comisia Naţională îşi va desfăşura activitatea până la finalul anului 2018 şi se va întruni bilunar sau de câte ori este necesar.

Până la 15 noiembrie, comisia urmează să elaboreze: Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro; Proiectul Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

În cele din urmă, comunicatul precizează: "Urmare a consultărilor permanente în acest format şi a documentelor finalizate, va fi propusă o declaraţie politică de asumare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb