Viorica Dăncilă, vizită în Kuweit

M.C.
Politică / 21 octombrie 2018

Vioria Dăncilă (sursa foto: Twitter)

Vioria Dăncilă (sursa foto: Twitter)

Premierul Viorica Dăncilă a vizitat, în Kuweit, Centrul Cultural Abdullah Al Salem, Centrul Ştiinţific, precum şi Marea Moschee din Kuwait City, prilej cu care a evocat posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării-inovării şi subliniat că întreaga comunitate musulmană din România a convieţuit în pace cu majoritatea creştină.

În contextul vizitei oficiale efectuate în Kuweit, în perioada 19-21 octombrie 2018, premierul Viorica Dăncilă, a vizitat Centrul Cultural Abdullah Al Salem, unul dintre cele mai mari complexuri culturale din lume, care găzduieşte 22 de galerii cu peste 1.100 de exponate, precizează un comunicat al Guvernului, transmis, ieri, AGERPRES.

Complexul este format din Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Ştiinţă, Muzeul de Istorie Islamică, Muzeul Spaţiului, precum şi Centrul pentru Arte Frumoase şi Teatru.

În cadrul vizitei, prim-ministrul român a subliniat necesitatea promovării istoriei, culturii şi ştiinţei, exprimând în acest sens apreciere faţă de eforturile kuweitiene de impulsionare a activităţilor din domeniul cultural şi ştiinţific, în vederea dezvoltării durabile şi eficiente a societăţii. De asemenea, şeful Executivului de la Bucureşti a salutat modul în care Centrul Cultural Abdullah Al Salem, prin activitatea desfăşurată, prezintă cultura kuweitiană, islamică şi arabă, precum şi bogăţia şi diversitatea culturală a Statului Kuweit, a regiunii Golfului şi a lumii arabe, potrivit sursei citate

Delegaţia României prezentă în Kuweit City a vizitat Centrul Ştiinţific din Kuweit, un renumit complex educaţional de promovare a ştiinţei şi tehnicii şi de conştientizare a importanţei mediului înconjurător, îndeosebi în rândul tinerei generaţii. Centrul este găzduit într-un spaţiu arhitectural vast, care reflectă arta şi cultura islamică, precizează comunicatul Executivului.

"În dialogul cu interlocutorii kuweitieni, şeful Executivului român a apreciat eforturile deosebite ale autorităţilor locale pentru deschiderea spaţiului educaţional, dincolo de instituţiile de învăţământ consacrate şi pentru stimularea curiozităţii şi interesului ştiinţific în rândul elevilor, studenţilor şi a publicului larg. Totodată, premierul Viorica Dăncilă a evocat posibilitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale în domeniile cercetării şi inovării, menţionând în mod special expertiza recunoscută pe plan internaţional a specialiştilor români în domenii precum inginerie, comunicaţii şi tehnologia informaţiilor", adaugă sursa amintită.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa aduca student kuweitieni in Romania, mai lasa niste bani la saracia noastra….

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb