Vizita de lucru a viceprim-ministrului Liviu Dragnea în China 20-26 martie 2014

R.P.
Politică / 19 martie 2014

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, va conduce delegaţia română care va efectua, în perioada 20-26 martie 2014, o vizită de lucru în China, potrivit unui comunicat de presă.

Vizita delegaţiei române debutează cu o întâlnire, la Hong-Kong, cu C.Y.Leung, şeful Executivului Regiunii Administrative Speciale (RAS) Hong-Kong.

Vineri, 21 martie, la Shenzhen, sunt programate întrevederi cu reprezentanţii unor companii din domeniul comunicaţiilor şi energiei: ZTE Corporation, Huawei şi China General Nuclear Power Group (CGN).

În a doua parte a vizitei, viceprim-ministrul Liviu Dragnea va avea o întâlnire bilaterală cu Zhang Gaoli, viceprim-ministrul Republicii Populare Chineze.

Vizita de lucru are ca principal obiectiv evaluarea stadiului de implementare a propunerilor de cooperare aferente înţelegerilor între România şi China, semnate în luna noiembrie 2013. Principalele domenii pentru care au fost programate întrevederi sunt cele mai avansate din acest punct de vedere, respectiv sectorul energetic, transporturile şi agricultura.

În luna noiembrie 2013, Guvernul României a primit vizita unei delegaţii conduse de Li Keqiang, premierul Republicii Populare Chineze. Vizita a avut loc în contextul organizării, la Bucureşti, a două evenimente cu rol important în cooperarea dintre România şi China, dar şi în cooperarea la nivel regional, cu ţările Uniunii Europene: reuniunea şefilor de guvern din China şi ţările din Europa Centrală şi de Est şi Forumul Economic şi Comercial China-ţările Europei Centrale şi De Est (ECE).

România şi Republica Populară Chineză au semnat, la acea dată, 13 acte de colaborare în diferite domenii, de la energie nucleară până la exportul de produse agricole spre China.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb