VLAD VLĂSCEANU,TIMON: "Gindi Group revine în ţară cu un proiect de 324 de apartamente în zona Mihai Bravu"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 10 martie 2015

Grupul israelian Gindi Group va reveni pe piaţa imobiliară locală cu proiectul GViTown, prin care va construi 324 de apartamente într-un complex rezidenţial în zona Mihai Bravu, a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul Târgului Imobiliar Naţional (tIMOn).

Domnia sa a precizat: "Proiectul dezvoltat de Gindi Group este doar unul dintre proiectele care sunt scoase de la naftalină de către dezvoltatori la tIMON, fiind format din 324 apartamente, realizate în 4 faze. Prima fază va cuprinde 81 apartamente, studiouri şi apartamente cu 2 camere şi suprafeţe începând de la 50 metri pătraţi. Preţurile pornesc de la 50.999 de euro, proiectul urmând să fie finalizat în primăvara anului 2016".

Primele planuri ale Gindi Group în ţara noastră au fost anunţate în 2009, când piaţa începuse deja să scârţâie, după cum a spus Vlad Vlăsceanu, care consideră că tendinţele din ultimii doi ani au creat premisele ca investitorii să înceapă să ia în considerare revenirea şi reluarea investiţiilor pe plan local.

Directorul tIMOn a subliniat: "În ultimul an, un număr din ce în ce mai mare de investitori care anunţau proiecte rezidenţiale înainte de criză, blocate din cauza căderii pieţei, au început să reia dezvoltările, dar după o ajustare dramatică a planurilor iniţiale atât ca suprafeţe, număr de locuinţe, dar şi ca preţ".

Conform sursei citate, Gindi Group voia să vândă, în 2009, locuinţele aferente proiectului din Mihai Bravu cu 85.000 euro, iar acum preţurile încep de la 50.999 euro. Vlad Vlăsceanu apreciază că piaţa s-a schimbat iar dezvoltatorii care vor să supravieţuiască s-au adaptat la noile condiţii: "Sunt multe exemple de dezvoltatori care au proiectat şi construit locuinţe fără nicio legătură cu realitatea, iar aceştia sunt, fără excepţie, în faliment".

Gindi Group va dezvolta complexul rezidenţial GViTown în parteneriat cu firma Real-Sol, deţinută de Shimon Galon, fostul şef al companiei israliene de la noi, GTC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb