Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, astăzi, că va accepta cererea de graţiere a lui Mihail Hodorkovski, fostul director al Yukos, adăugând că este puţin probabil să fie intentat un nou proces legat de falimentul companiei petroliere în viitorul apropiat, transmite Russia Today.
"A petrecut zece ani după gratii, ceea ce cred că este o pedeapsă severă", a spus Putin în cadrul conferinţei anuale de presă.
Liderul de la Kremlin a adăugat că, potrivit legilor ruseşti, condamnaţii au dreptul să ceară graţierea, însă Hodorkovski nu a făcut acest lucru până de curând. Pe de altă parte, avocatul fostului oligarh a declarat că nu are cunoştinţă despre o astfel de cerere a clientului său, care mai are de ispăşit opt luni.
Mihail Hodorkovski, cândva directorul gigantului petrolier Yukos şi cel mai bogat om din Rusia, a fost arestat în 2003 şi condamnat la nouă ani de închisoare pentru delapidare şi evaziune fiscală. În 2010, pedeapsa a fost prelungită, după ce Hodorkovski a fost găsit vinovat de furt de petrol şi spălare de bani, într-un alt caz.