VOCI Franklin Templeton, cu gâtul sub călcâiul Elliott

Vineri, 22 noiembrie, au avut loc AGEA şi AGOA la Fondul Proprietatea. Miza principală a fost prelungirea mandatului de administrare a FP de către Franklin Templeton, durata mandatului şi diminuarea capitalului social prin reducerea valorii nominale a acţiunilor, de la 1 leu, la 0,95 lei şi restituirea diferenţei de 5 bani către acţionari.

Această metodă de a-i recompensa periodic pe acţionari are avantajul că la restituirea, în fapt retragerea capitalului social, nu se percepe impozit.

Prima observaţie făcută de mine este aceea că ponderea votului a fost de circa 55% pentru acţionarii străini, concertaţi la vot cu propunerile de completare a ordinii de zi făcute de către Elliott, cel mai mare acţionar FP, şi numai circa 45% a reprezentat ponderea acţionarilor români sau, mai exact, a celor care au ţinut partea Franklin Templeton.

La AGEA, bătălia s-a dat pe durata mandatului de administrare. Conform vechiului statut, mandatul de administrare era de patru ani, iar Elliott a propus să fie de numai doi ani. Acţionarii români prezenţi în sală l-au întrebat direct pe Mark Mobius, şeful FT, care variantă îi convine. A răspuns că mandatul de patru ani este preferabil, deoarece, pe un termen mai mare, se pot face şi aplica mai bine planuri de eficientizare a creşterii profitabilităţii şi a VAN, ca perspectivă a creşterii valorii de piaţă a acţiunilor. A ieşit cum a vrut Elliott, adică există posibilitatea prelungirii cu doi ani a mandatului.

La un moment dat, s-a cerut reluarea votului, dar s-a opinat că cei care îşi schimbă votul la a doua votare, îşi anulează în fapt primul vot. Confuzia a pornit de la faptul că FT a fost întrebat dacă vrea ca mandatul de administrare să fie de patru ani şi a răspuns "Da", iar acest răspuns a fost interpretat ca o indicaţie de vot, la punctul referitor la reducerea mandatului.

Teoretic, se putea reface votul în următoarea situaţie: se supunea la vot anularea votului şi, în cazul obţinerii unei majorităţi de anulare, se putea trece la un nou vot. Numai că ar fi fost complet inutil, atâta timp cât Elliott, împreună cu cei cu care era concertat, avea majoritatea.

Propunerea de a se reduce capitalul social prin micşorarea valorii nominale nu s-a aprobat din lipsa cvorumului de 50 % plus o acţiune, deşi votul a fost majoritar. Acest punct al ordinii de zi va fi repus în discuţie la a doua convocare de luni 25 noiembrie şi rezultatul este dinainte cunoscut.

Interesante au fost discuţiile pe marginea modului de derulare a ofertei publice de răscumpărare a 600 de milioane de acţiuni. Atât FT, cât şi Elliott, au susţinut legalitatea acceptării ofertei "Elliott" de vânzare a întregului pachet de acţiuni prin faptul că toate acţiunile sunt egale în drepturi. Dar cum poţi obliga un cumpărător să cumpere mai mult decât poate? Căci, în fapt, aşa s-a întâmplat şi, astfel, Elliott a vândut, cu 1 leu, cu 72 milioane acţiuni mai mult decât avea dreptul, iar ceilalţi acţionari au vândut cu cel puţin 12% mai puţine acţiuni decât aveau dreptul. Multe discuţii s-au axat pe faptul că se putea continua programul de răscumpărări din piaţă, probabil la un preţ sub 0,80 lei pe acţiune şi costul era mai mic pentru FP şi, în plus, se realiza şi profit. S-a justificat subţire că, prin aceasta, creşte valoarea activului net pe acţiune datorită diferenţei de 0,15 lei existentă în prezent şi că scopul principal nu este profitul, ci creşterea VAN. Numai că, la preţul din piaţă, difertenţa era de 0,35 bani pe acţiune, iar prin ofertă s-au obţinut numai 0,15 lei. Evident că totul s-a făcut în avantajul jupânului Elliott, care a avut de câştigat mai mult decât se cuvenea. Reprezentantul Elliott a fost obligat să dea explicaţii pentru iniţiativele sale şi a spus că dacă Elliott câştigă, toţi acţionarii câştigă. Realitatea a dovedit că nu a fost aşa în totalitate. La propunerea mea, ca cele 252 milioane de acţiuni care trebuie cumpărate pentru a se termina programul de răscumpărare de 10% aprobat anterior să se achiziţioneze numai din piaţă, Franklin Templeton a dat-o la întors, spunând că modul de îndeplinire va fi stabilit împreună cu cei din Comitetul Reprezentanţilor Acţionarilor, dar rezultatul este dinainte previzibil. Se va face un nou cadou Elliott. Asta cu atât mai mult cu cât, la AGOA, s-a votat punctul 9, propus de Elliott, prin care prelungirea mandatului de administrare al FP de către Franklin Templeton, cu doi ani, se va face în condiţiile puse, de fapt impuse, de către acesta. Cea mai parşivă condiţie este aceea ca preţul de piaţă al acţiunilor să aibă un discount de cel mult 15% faţă de VAN. În condiţiile de azi, VAN este de peste 1,15 lei, recte, preţul din piaţă al acţiunii să fie obligatoriu de 1 leu. Aceasta nu se poate decât dacă Elliott face o ofertă publică de preluare obligatorie a întregului capital cu preţul de 1 leu. Nimeni nu-l obligă, dar nici alţi investitori nu sunt obligaţi să se arunce în piaţă să dea un leu pe acţiune.

De ce este Franklin Templeton la discreţia Elliott? Conform votului de vineri, trebuie să reducă discontul la 15%. Sau să plece. Se poate realiza asta în condiţiile Bursei de la Bucureşti? Răspunsul este da, în două situaţii. Prima ar fi ca, după reducerea cu 10% a numărului de acţiuni, şi chiar la programul deja aprobat pentru restul de 252 milioane de acţiuni să se facă ofertă de răscumpărare la 1 leu. În următoarele oferte, care vor fi impuse periodic, preţul de răscumpărare să fie chiar peste 1 leu sau, şi mai bine, peste valoarea activului net VAN calculat la zi şi, astfel, după desfăşurare, să scadă VAN pentru acţiunile rămase. A doua metodă este vinderea sub preţ a acţiunilor din portofoliu, caz în care evident VAN scade. Vinderea nu trebuie să se facă oricum, ci numai în condiţiile şi în momentele stabilite de către măria sa Elliott, care să fie absolut cu totul surprinzător singurul cu banii pregătiţi să preia ofertele.

Cele mai amuzante pentru mine au fost declaraţiile unor acţionari creduli care spuneau că vor ţine acţiunile pentru a asigura copiilor lor efectuarea studiilor universitare şi startul în viaţă. "Dum spiro, spero!", cum zicea străbunul nostru latinul.

Franklin Templeton a spus clar că nu garantează faptul că se va putea ajunge la realizarea discontului de maxim 15%, votul Elliott a fost decisiv. Deşi nu este un neica nimeni, ba chiar este cineva, Franklin Templeton este cu spatele la zid şi cu basmaua la ochi. Sau la pământ cu faţa în jos şi cu cizma Elliott pe gât. Sunt tare curios ce va face! Eu, personal, nu aş vrea nicicum să fiu în locul lor.