VOCI: "Sfârşitul Americii Albe Creştine"

Acesta este verdictul erudit al lui Robert P. Jones privitor la declinul influenţei religioase în viaţa politică şi cultura americană. Şi este titlul unuia dintre multele volume care au fost moşite în ajunul alegerilor prezidenţiale americane.

Nu e numai un necrolog, este şi o autopsie exhaustivă a fenomenului.

În cea mai mare parte a istoriei Statelor Unite, "protestantismul" alb a reprezentat forţa culturală dominantă, liantul civic şi moral care a contribuit la consistenţa vieţii publice americane. Sfârşitul acestei ere, susţine autorul, a fost generat de modificările demografice şi de renunţarea la biserică a generaţiilor tinere, ceea ce a creat multe dileme teologice pentru biserici, dileme culturale şi politice pentru naţiune.

Jones topografiază avântul şi declinul bisericilor protestante albe, hegemonia lor culturală de-a lungul ultimului secol, cele două mari ramuri ale Protestantismului American Alb fiind cea "principală" şi cea "evanghelică", în special baptiştii.

Protestanţii primei ramuri îi învinuiesc pe evanghelişti că i-ar fi îndepărtat pe tineri prin retorica anti-gay şi tendinţa de a asimila creştinismului politica naţionalist-conservatoare.

Pe de altă parte, evangheliştii îi acuză pe "principalişti" că ar fi subminat valorile creştine cu deschiderea lor spre cultura contemporană în detrimentul credinţelor tradiţionale.

Coeficientul demografic joacă un rol considerabil în această ecuaţie. Proporţia creştinilor albi (protestanţi şi catolici), deşi cea mai mare felie statistică, a scăzut sub 47%, iar dacă trebuie să-i includem doar pe descendenţii direcţi ai celor două ramuri protestante europene numărul lor se topeşte la 32%. În al doilea rând, numărul celor neafiliaţi politic a ajuns la 22%. Creştinii ne-albi contează pentru 24%, iar alte religii 7%.

Când Jones se întreabă: "Când Donald Trump declară că vrea să facă «America mare, din nou», nu cumva zice că vrea să «resuscite Creştina Americă Albă?»" Iar răspunsul vine fără ezitare: "Ba da...DA".

Un fel de "Ne luăm ţara înapoi".

Ceea ce face din Trump candidatul nostalgiei, al unei Americi pierdute în cenuşa istoriei.

Nu cu mult timp în urmă, Thomas Wright, un expert în politica externă a Statelor Unite, a îndrăznit să facă o declaraţie uluitoare pe Twitter, referitoare la cursa electorală prezidenţială: "Este destul de limpede că avem de-a face cu cele mai importante alegeri din lume, după cele două alegeri din Germania anului 1932", referindu-se la alegerile parlamentare care au dus în cele din urmă la preluarea puterii de către Adolf Hitler. Acesta a adăugat: "Nici o altă cursă electorală n-a avut vreodată capacitatea de a răsturna total ordinea internaţională - strategia geopolitică globală".

Poate că situaţia nu e atât de groasă, dar în mod cert e stufoasă, lipicioasă, urât mirositoare. Fără mănuşi, fără tabu-uri. După atâţia ani de politică şi curse prezidenţiale de un politicianism preţios şi politicos avem ocazia să ne oripileze în direct feţele lor adevărate. Nu doar pentru că cele două personaje reprezintă noutăţi electorale absolute, ci pentru că există un consens unanim: lipsa de credibilitate.

La ultimul miting pro-Hillary, Obama i-a îndemnat pe cei care îl huiduiau pe Trump să înceteze, să-şi manifeste dezaprobarea prin vot.

Şi au votat mulţi democraţi în favoarea lui Trump.

Până la urmă incredibilul a devenit realitate. Donald Trump a câştigat alegerile prezidenţiale, devenind al 45-le Preşedinte al Statelor Unite. Coaliţia albă a pus botul la sloganul "Haideţi să facem America Mare, din nou", jucând pe mâna singurului lor "atu" (trump, în engleză).

Hillary s-a recunoscut înfrântă. Obama a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura o tranziţie "paşnică".

Mii de oameni au împânzit străzile, în special cei tineri, protestând împotriva victoriei lui Trump.

Bernie Sanders, care întrecuse orice aşteptări în cursa de nominalizare împotriva lui Hillary Clinton, a declarat că este pregătit să conlucreze cu preşedintele-ales pentru a ajuta familiile muncitorilor care au crezut în promisiunea miliardarului constructor, de a crea locuri de muncă.

Însă auto-intitulatul "socialist-democrat" a adăugat că se va "opune viguros" unei politici "sexiste, xenofobe şi anti-mediu" stipulată proeminent în campania republicanului.

Bernie Sanders a realizat că Donald Trump a reuşit această performanţă sifonând furia anti-stabiliment a "clasei mijlocii în declin", dar a promis că va continua lupta pentru convingerile lui, ca opozant temeinic al Marelui Blond.

Le roi est mort, vive le roi!