VOCI Un pariu cu 12% şanse de câştig la bursă?

Ultima listare de obligaţiuni la bursă a fost tratată în cheie triumfalis-tă, specialitatea casei. "Sezonul obligaţiunilor continuă la BVB. După Globalworth, UniCredit Bank şi Vrancart, a venit rândul Superbet să aducă la bursă o nouă serie de obligaţiuni corporative. Atunci când investitorii cer ca obligaţiunile să fie introduse pe piaţa bursieră, acest lucru înseamnă că ei apreciază un nivel al lichidităţii şi transparenţei care contribuie la siguranţa investitorilor", spunea Lucian Anghel, preşedintele BVB, pe 20 septembrie, în momentul listării obligaţiunilor firmei de pariuri. Ei bine, la o săptămână de la debutul la bursă, "nivelul de lichiditate apreciat de investitori" se reflecta în cazul tranzacţiilor cu obligaţiuni Superbet prin doar două tranzacţii însumând schimburi cu 12 obligaţiuni. La închiderea şedinţei din 25 septembrie de pildă exista cerere la nivelul 105,3 lei (100 lei e valoarea nominală a unei obligaţiuni) dar nicio obligatiune la vânzare. Şi nici cererea nu era prea consistentă la acest nivel, doar 5 obligaţiuni, având în vedere dobânda de 12% (!) pe an pe care o plăteşte casa de pariuri până în 2020. Pentru comparaţie, la Vrancart, precedenta emisiune de obligaţiuni ale unei companii autohtone, dobânda este Robor plus 2% (aproximativ 3,1% în prezent) şi asta la o scadenţă la 7 ani.

Mie faptul că poate exista o emisiune de obligaţiuni listată la un asemenea randament mi se pare un subiect de tratat mai degrabă în cheie tristă. Nu neapărat pentru că asta ascunde faptul că afacerea n-ar fi găsit finanţare în zona bancară nici să dea cu tunul (totuşi, dobândă de 12% în condiţiile în care la depozite iei un amărât de 1% pe an?) sau că riscurile pe care şi le-au asumat cumpărătorii iniţiali nu sunt deloc mici (prin listare s-a dorit de fapt o diminuare a lor printr-un eventual exit înainte de scadenţă), ci prin prisma faptului că un asemenea produs a ajuns să fie prezentat ca o mare realizare a pieţei de capital. "Este a şasea emisiune de obligaţiuni listată pe piaţa AeRO şi a patra din acest an la BVB. Ne dorim ca admiterea la tranzacţionare a obligaţiunilor corporative emise de Superbet la Bursa de Valori Bucureşti să fie un exemplu pentru alte companii, indiferent de domeniul de activitate", declara la rândul său directorul de PR al bursei, Daniela Şerban.

Afacerea e una legală (deşi dă o dependenţă deloc de neglijat), există investitori dispuşi să o finanţeze pentru extindere, iar gestul lor se potriveşte bine cu filosofia riscului pe care o presupune business-ul în sine, dar faptul că produsul financiar rezultat de aici devine accesibil unui public mai larg, prin listarea la bursă nu mi se pare un motiv de bucurie prea mare, mai ales că pot exista cumpărători mai puţin avizaţi care să uite de faptul că obligaţiunile sunt negarantate cu ochii la dobânda de 12% pe an.

Întrebaţi de ce n-au căutat un garant pentru emisunea de obligaţiuni, reprezentanţii companiei mi-au trans-mis: "Superbet Betting& Gaming SA nu a avut nevoie de un garant al emisiunii de obligaţiuni întrucât rezultatele financiare solide îi permit companiei să susţină rata dobânzii asumată". Păi, parcă garantul nu era necesar atât emitentului cât investitorului, în cazul în care principalul n-ar mai putea fi rambursat... Garantul n-ar scădea costurile emisiunii, le-ar creşte.

O atitudine mai rezervată din partea conducerii bursei ar fi poate de recomandat sau măcar proporţională cu riscului aferent listărilor gestionate de aceasta, asta dacă ne interesează atragerea unor investitori de retail pe termen lung. Dorinţa de a avea cu orice preţ rezultate în zona creşterii lichidităţii (şi implicit venituri mai mari din comisioane), un obiectiv asumat de conducerile BVB, nu ar trebui să aducă o coborâre a ştachetei pe partea calităţii emitenţilor. Nu tot ce există ca business sau produs financiar ar trebui să fie expus în vitrina bursei dacă publicul nu primeşte alternative reale la depozitele bancare, cu o doză decentă de risc inclusă.