Compania britanică de telefonie mobilă Vodafone a anunţat astăzi că este în negocieri cu Liberty Global, deţinătorul UPC, pentru achiziţionarea unor active din Europa ale operatorului de cablu.
Vodafone confirmă că se află în stadiul preliminar al discuţiilor cu Liberty Global privind achiziţionarea unor active din Europa continentală deţinute de această companie. Nu sunt negocieri privind o combinare a celor două firme, a anunţat compania britanică, răspunzând unui raport apărut în Financial Times (FT).
Astăzi, după publicarea informaţiilor, acţiunile Vodafone au urcat cu 5,5% la Bursa de la Londra, în timp ce titlurile Liberty Global înregistrau un avans de 6,8%, precizează Agerpres.
Financial Times a anunţat că firmele ar putea face un schimb de active în ţări europene, cum ar fi Marea Britanie şi Germania.
Liberty deţine Virgin Media Marea Britanie, precum şi gigantul european de cablu UPC, plus operaţiuni de telefonie fixă în câteva ţări europene.
Cele două companii au acceptat în 2016 să-şi combine operaţiunile din Olanda pentru a concura mai bine cu liderul de piaţă KPN. Vodafone şi Liberty Global vor crea o societate mixtă, care va oferi clienţilor olandezi un pachet mai competitiv, de televiziune, Internet şi telefonie mobilă.
În septembrie 2015, Vodafone anunţa că a încheiat discuţiile cu Liberty Global referitoare la posibilitatea unui schimb de active.
Vodafone şi Liberty Global nu au precizat ce active ar fi putut fi schimbate, dar analiştii susţin că operatorul de telefonie ar putea fi interesat de subsidiara Liberty din Marea Britanie, Virgin Media, în timp ce principala atracţie pentru Liberty ar fi compania de cablu Vodafone din Germania.
O serie de acţionari importanţi de la Vodafone s-au declarat deschişi la ideea unei fuziuni cu Liberty, cel mai mare operator european de cablu, în condiţiile în care piaţa de telecomunicaţii se îndreaptă spre o integrare a furnizorilor de servicii mobile cu cei de servicii broadband.