Vodafone anunţă extinderea reţelei 4G în Bucureşti la 27% din populaţie, ceea ce corespunde unui număr de peste 500.000 de locuitori, arată un comunicat remis redacţiei.
Astfel, începând de astăzi, reţeaua 4G Vodafone acoperă zonele centrale şi de nord ale capitalei, centre comerciale, cladiri de birouri, precum şi instituţii.
"Ca lider pe piaţa de business, ne asigurăm că clienţii noştri companii beneficiază de cel mai bun serviciu şi de ultimele tehnologii. Serviciile 4G sunt acum disponibile abonaţilor noştri cu o acoperire crescută a reţelei în Bucuresti, dar şi în alte 9 oraşe mari, majoritatea cu peste 90% acoperire LTE. La aceasta se adaugă recunoaşterea independentă primită de Vodafone, pentru cea mai bună experienţă de navigare pe smartphone oferită de un operator mobil din România", a declarat Markus Lause, Director Enterprise Business Unit Vodafone Romania.