Voiculescu îi cere lui Băsescu demiterea lui Kovesi

F.A.
Politică / 10 aprilie 2011

Senatorul PC Dan Voiculescu îi cere lui Traian Băsescu demisia procurorului general Laura Codruţa Kovesi în urma informaţiilor potrivit cărora aceasta ar fi făcut publice informaţii dintr-un dosar de urmărire penală, afirmând că, în caz contrar, Parlamentul ar putea iniţia procedura de suspendare, informează Realitatea.net.

"Domnule preşedinte, în 6 aprilie 2011 a devenit publică informaţia referitoare la demersul abuziv al procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, care a trimis presei, pe canale neoficiale, informaţii dintr-un dosar de cercetare penală. Concret, doamna Kovesi şi-a procurat informaţii aflate într-un dosar penal pe care nu îl avea sub directa cercetare, le-a ataşat şi le-a trimis, de pe propria adresă de e-mail, unui ziarist. Prin acest demers, procurorul general a încălcat flagrant imparţialitatea şi obiectivitatea activităţii de cercetare penală", spune Voiculescu într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. oricine poate fabrica "dovada" aia in mai putin de 2 minute fara cunostinte de photoshop. poze si pasii necesari gasiti pe blogul meu (ribelalu.blogspot)

    1. mie personal mi se pare curajos gestul lui Voiculescu.

    de astfel de oameni politici are nevoie Romania, care sa actioneze atunci cand statul este talhar. bravo voiculescu!!!

    ce imi place la voiculescu e faptul ca nu renunta si ramane la fel de implicat indiferent de loviturile primite

    E laudabil gestul lui Voiculescu de a sanctiona abuzurile savarsite de slugile lui Basescu in frunte cu Anastase si Kovesi, dar este dezamagitoare reactia opiniei publice.

    este inadmisibil comportamentul acestei doamne...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb