• Update 21:37 România anunţă CE: Angajamentul adoptării euro "va deveni obiectiv realizabil şi necesar" în 2019
România a transmis Comisiei Europene noul program de convergenţă, pentru perioada 2014-2017, anunţându-i pe oficialii de la Bruxelles că angajamentul de adoptare a monedei euro "va deveni un obiectiv realizabil şi necesar" la data de 1 ianuarie 2019, potrivit surselor din presă.
"Cadrul macroeconomic din Programul de Convergenţă ia în considerare perspectivele mediului internaţional şi ale economiei europene din prognozele Comisiei Europene. De asemenea, scenariul macroeconomic propus pentru perioada 2014-2017 este convergent cu estimările CE despre evoluţia economiei româneşti. România realizează demersurile pentru participarea la Fondul Unic de Rezoluţie şi va întreprinde paşii necesari în vederea aderării la pilonii Uniunii Bancare. În paralel, progresele economice importante realizate pe parcursul anului 2013 şi estimările privind menţinerea acestei tendinţe şi în anii următori permit un orizont de timp mediu necesar îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală şi apropierea de convergenţa reală. În acest context, angajamentul Guvernului României de adoptare a monedei euro va deveni un obiectiv realizabil şi necesar la data de 1 ianuarie 2019", se arată în document.
Guvernul arată, în documentul transmis la Bruxelles, că programul de convergenţă ilustrează capacitatea României de a se încadra din anul 2015 în obiectivul bugetar pe termen mediu (OTM), reprezentând un deficit structural al bugetului general consolidat de 1% din PIB (care nu include însă ajutorul pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri europene cu efecte pozitive pe termen lung asupra potenţialului de creştere economică şi nici situaţiile prevăzute în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii).
Pe termen mediu, obiectivul specific al politicii bugetare este reprezentat de ajustarea în continuare a deficitului bugetar, ţintele planificate fiind de 2,2% din PIB în 2014, iar pentru perioada 2015-2017 de un deficit sub 2% din PIB (conform metodologiei ESA).
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a declarat, astăzi, că fixarea unui obiectiv ambiţios precum aderarea la zona euro în 2019 ar putea avea efecte benefice, de mobilizare a ţării, dar presupune o bună înţelegere a eforturilor din partea politicienilor, stabilirea unor termene intermediare clare şi consens larg politic şi social, potrivit surselor din presă.
-----
Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat astăzi la Bruxelles, în contextul reuniunii Consiliului ECOFIN (Consiliul Economiei şi Afacerilor Financiare) şi al reuniunii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, că în baza progreselor realizate în economia naţională, Guvernul a stabilit ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro 1 ianuarie 2019, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
În contextul discuţiei miniştrilor referitoare la situaţia economică din UE şi prognoza de primăvară a Comisiei Europene, publicată ieri, "ministrul Liviu Voinea a anunţat că, pe baza progreselor realizate în privinţa convergenţei reale şi nominale, a evoluţiei reformelor structurale şi a perspectivelor solide de creştere economică, Guvernul României a stabilit 1 ianuarie 2019 ca dată ţintă pentru aderarea României la zona euro. Anunţul a fost primit pozitiv de participanţii la reuniunea Ecofin", se arată în comunicat.
La reuniunea ECOFIN s-au mai discutat propunerea de directivă privind taxa pe tranzacţiile financiare (aflată în faza preliminară) şi analiza realizată de către Comisia Europeană privind dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă unele state membre ale Uniunii Europene.
În cadrul reuniunii Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene de Investiţii, ministrul Liviu Voinea, guvernatorul român la BEI, a subliniat importanţa accelerării finanţării BEI pentru Republica Moldova în contextul situaţiei din regiune.
Preşedintele BEI, Werner Hoyer, a reconfirmat angajamentul BEI pentru susţinerea finanţării de proiecte în Republica Moldova, se mai arată în comunicarea transmisă de Ministerul Finanţelor Publice.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.05.2014, 20:12)
Daca mai sunteti voi la guvernare? si daca nu?
2. ce zice Andreas draga Liviu?
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 06.05.2014, 20:58)
a fost de acord sa aiba o intarziere de numai 4 ani, sau charmul tau a fost atat de irezistibil incat doamnele de la FMI nu au mai putut sa-ti reziste farmecelor, asa cum declarai in urma cu cativa ani, atunci cand erai atat de mandru ca stand la masa tratativelor langa doamnele reprezentante au facut unele concesii. Vezi asta nu a putut Andreas a prevedea :-)