Constructorii auto Volkswagen AG şi Ford Motor Co au anunţat marţi că discută o alianţă strategică, cei doi producători precizând că explorează mai multe proiecte privind dezvoltarea în comun a unei game de vehicule utilitare, relatează Agerpres.
Într-un comunicat de presă comun publicat marţi seară, Volkswagen şi Ford au precizat că o eventuală alianţă strategică nu implică schimb de acţiuni sau participaţii încrucişate. Comunicatul nu oferă alte detalii suplimentare, precizând doar că Volkswagen şi Ford "explorează proiecte potenţiale în anumite domenii, inclusiv vehiculele utilitare".
Ford este lider pe piaţa camionetele din SUA, iar pick-up său F-series a fost cel mai vândut vehicul de pe piaţa americană timp de mai multe decenii. La rândul său, Volkswagen, care deţine mărcile de camioane MAN şi Scania în Europa, a anunţat în urmă cu două luni un parteneriat strategic cu producătorul japonez de camioane Hino Motors, divizie a grupului Toyota, în ideea de a deveni mai competitiv în sectorul utilitarelor care trece printr-o transformare de amploare pe fondul normelor de mediu mai stricte şi a dezvoltării tehnologiilor de conducere autonomă, conform surselor citate.
De asemenea, Volkswagen are o alianţă cu Navistar International Corp şi în primăvară s-a declarat dispus să preia o participaţie majoritară la producătorul american de camioane.
Împreună cu Hino şi Navistar, grupul german Volkswagen vrea să concureze mai bine cu rivalii Daimler şi Volvo, principalii doi actori de pe piaţa globală a camioanelor.