Vosganian: "După vânzarea Aversa, urmează salvarea companiei Fortus Iaşi"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 16 septembrie 2013

În ţara noastră există mai mulţi administratori judiciari decât directori de fabrică, a spus recent ministrul Economiei, adăugând că a luat decizia să nu mai lichideze nicio întreprindere falimentară. Domnia sa a menţionat că urmăreşte salvarea acestora, un exemplu dat în acest sens fiind vânzarea societăţii Aversa din Bucureşti.

"Există mai mulţi administratori speciali şi judiciari decât directori de fabrică. Şi atunci, am luat următoarea măsură: nu se închide nimic, nu se lichidează nimic. Stăm cu ele exact cum stă liderul acela israelian (...) în comă, de nu ştiu câţi ani, în speranţa că într-o bună zi îşi va reveni", a afirmat ministrul, citat de Agerpres. Acesta a menţionat că, astfel, a fost salvată societatea Aversa - Bucureşti, urmând ca o soluţie similară să se găsească şi pentru Fortus - Iaşi.

"Ca dovadă, am salvat Aversa care, la începutul anului, era pregătită să fie tăiată şi dată la industria metalurgică din Turcia. Mă iertaţi, dar cea mai mare parte a fierului vechi din România pleacă în Turcia. (...) Ieri am vorbit cu administratorii şi le-am spus că nu se atinge nimeni de pământul de sub Aversa decât dacă se angajează cel puţin trei ani să folosească utilajele. Şi pentru asta se depune o garanţie consistentă, de peste 5 milioane de euro, şi aşa s-a întâmplat. Eu ştiu că, în România, piaţă pentru pompele mari nu există decât la Aversa. (...) Acum trebuie să salvăm Fortus", a mai spus Varujan Vosganian.

Societatea Aversa a fost vândută pentru suma de 17,3 milioane de euro unui consorţiu format dintr-o companie specializată în imobiliare şi o alta axată pe prelucrare.

Conform ministrului Economiei, pe baza noului contract, activitatea Aversa va continua pe aceeaşi platformă, iar sute de oameni vor continua să aibă locuri de muncă. Aversa SA, unul dintre cei mai mari producători de pompe din Europa, se află în procedură de faliment din 19 ianuarie 2012. La şedinţa din 10 aprilie 2013, adunarea creditorilor companiei a aprobat metoda de vânzare a bunurilor debitoarei Aversa prin licitaţie deschisă cu strigare.

Astfel, începând din 8 mai 2013, au fost organizate 14 licitaţii în cadrul cărora nu s-a primit nicio ofertă de preţ. În cadrul celei de-a 15-a licitaţii, a fost depusă o singură ofertă de către asocierea formată din SC Blue Diamond Estate SRL şi SC Autoplast Engineering SRL, care a oferit preţul minim de adjudecare de 17,3 milioane de euro, fără TVA.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pana la urma cum este salvata aversa?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb