Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit astăzi cu o delegaţie a Sindicatului Liber Independent Aversa privind privatizarea societăţii producătoare de pompe, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a menţionat că se va întâlni cu noii patroni ai Aversa şi va discuta despre situaţia actuală a societăţii, după semnarea contractului de privatizare, împreună cu reprezentanţii sindicatelor şi ai celor care au cumpărat societatea producătoare de pompe.
Vosganian a anunţat, săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, privatizarea firmei Aversa.
"La începutul acestui an, vă amintiţi, am declarat că mă opun unei soluţii care să ducă la lichidarea acestei companii şi transformarea ei în fier vechi şi am solicitat o soluţie care să permită continuarea activităţii. În sfârşit această soluţie s-a găsit. Aversa a fost vândută, cu suma de 17,3 milioane de euro. Eu am solicitat o garanţie de participare la licitaţie, suficient de puternică pentru a garanta că cei care o cumpără chiar intenţionează să continue producţia la Aversa. Această garanţie de 5,190 milioane de euro a fost achitată de un consorţiu format din compania Blue Diamond Estate SRL şi compania Autoplast Engineering SRL", a declarat ministrul Economiei.
Societatea Aversa se află în procedură de faliment din data de 19 ianuarie 2012.