VREA SĂ DEVINĂ BRAND GLOBAL PE PIAŢA IZOLAŢIILOR ODE Turcia investeşte 35 de milioane de dolari în capacitatea de producţie

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 iulie 2017

ODE Turcia investeşte 35 de milioane de dolari în capacitatea de producţie

Producătorul turc de materiale de izolaţie ODE a finalizat prima fază a unei noi investiţii, dorind să devină un brand global pe acest segment, potrivit unui comunicat de presă transmis, săptămâna trecută, de companie.

ODE a lansat, astfel, la uzina din Eskişehir (Anatalya Centrală, Turcia), producţia de membrane bituminoase - material hidroizolant -, iar noua unitate are o zonă internă de fabricaţie de 30.000 de metri pătraţi.

Preşedintele ODE, Orhan Turan, a declarat: "Cu această nouă investiţie în fabrica din Eskişehir, am atins o capacitate de producţie anuală de membrane bituminoase de peste 30 de milioane de metri pătraţi. În acest fel vom deveni un lider de piaţă pe segmentul hidroizolaţiilor din Turcia".

Investiţia totală, care include finalizarea celei de a doua faze, în anii următori, va depăşi 35 de milioane de dolari. Odată finalizată facilitatea de producţie masivă din Eskişehir, zona de fabricaţie a ODE, care va include şi unitatea existentă de la Çorlu, va însuma 100.000 de metri pătraţi, ceea ce va transforma compania în cel mai mare producător de membrane izolante din Turcia.

Orhan Turan a precizat: "Cu această capacitate adiţională, devenim cel mai mare producător de membrane izolante din Turcia".

În prima fază a investiţiei, fabrica din Eskişehir are în plan o producţie de 18 milioane de metri pătraţi de membrane pe an, însă împreună cu fabrica din Çorlu, producţia va totaliza 30 de milioane de metri pătraţi anual.

"Am proiectat fabrica în funcţie de necesarul de producţie din 2030. După finalizarea fazei a doua a investiţiei şi după ce vom atinge capacitatea maximă, vom putea produce 20.000 de tone de spumă de cauciuc anual", a mai afirmat Orhan Turan.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb