VTB solicită plata anticipată a datoriilor Mechel, de 874 milioane de dolari

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 decembrie 2014

Al doilea grup bancar rus, VTB, cere plata anticipată a tuturor datoriilor Mechel, evaluate la 47 miliarde de ruble (874 milioane de dolari), în condiţiile în care compania minieră rusă încearcă să evite falimentul, transmite Reuters.

Se estimează că Mechel are obligaţiuni şi împrumuturi în valoare de 8,65 miliarde de dolari, scadente în următorii şapte ani, iar analiştii se aşteaptă ca Mechel să înregistreze pierderi de 591 de milioane de dolari în 2014. În prezent, Mechel este controlată de miliardarul rus Igor Zyuzin, iar două treimi din datorii sunt către băncile ruse de stat Sberbank, VTB şi Gazprombank.

VTB a explicat că a fost forţată să solicite plata anticipată a tuturor creanţelor Mechel din cauza "încălcării repetate a obligaţiilor companiei faţă de bancă".

Reprezentanţii Mechel nu au comentat declaraţia. Anul acesta, titlurile companiei au scăzut la bursă cu aproape 70%, potrivit Agerpres.

De luni de zile, oficialii de la Moscova încearcă să ajute Mechel, care are 70.000 de angajaţi, şi au propus inclusiv un plan de convertire a datoriilor companiei în acţiuni. Şeful VTB, Andrei Kostin, a afirmat recent că banca încă doreşte ca datoriile Mechel să fie convertite în acţiuni, însă, până acum, grupul rus nu a sprijinit acest plan.

Recent, directorul general al Mechel, Oleg Korzhov, afirma că băncile străine sunt pregătite să ia în considerare restructurarea datoriei Mechel, dar aşteaptă o decizie de la principalii creditori din Rusia ai companiei.

"Băncile străine au adoptat o poziţie de expectativă şi aşteaptă să vadă cum vor acţiona principalii creditori şi apoi, în funcţie de această evoluţie, vor adopta o decizie", a explicat Oleg Korzhov. Acesta a adăugat că Mechel a primit deja o scrisoare de la creditorii externi, referitoare la riscul ca firma să fie afectată de sancţiunile impuse Rusiei de Occident dacă 50% din acţiunile companiei sunt cedate băncilor de stat.

Conform declaraţiilor lui Korzhov, Mechel are datorii de aproximativ 1,7 miliarde de dolari către băncile străine, iar în decembrie este scadent un împrumut de un miliard de dolari.

Problemele financiare ale companiei ruse au apărut după extinderea Mechel, iar criza financiară din 2008 a provocat scăderea preţului la oţel şi cărbune.

În România, Mechel a decis în martie să-şi vândă cele cinci unităţi de producţie, pentru 52 de euro, către Nikarom, care a achiziţionat combinatele Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. Societatea Invest Nikarom este controlată de Victor Ciumakov şi Svetlana Ciumakova, părinţii Olgăi Ciumakova, şeful reprezentanţei Mechel la Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb