Bursa din New York a închis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în creştere, pe fondul asigurărilor venite din partea preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi cancelarului german Angela Merkel, care şi-au exprimat convingerea că Grecia va rămâne în zona euro: Dow Jones a câştigat 1,27%, iar Nasdaq 1.60%.
Potrivit cifrelor finale, indicele Dow Jones Industrial Average a câştigat 140.88 de puncte, până la 11,246.73 puncte, iar Nasdaq, indicele dominat de tehnologie, 40.40 puncte, ajungând în final la 2,572.55 puncte. Indicele S&P 500 a câştigat 1,35% (15.81 puncte), până la 1188.68 de puncte.