Firma mamă a tabloidului britanic Daily Mail poartă discuţii cu mai multe fonduri de investiţii în vederea lansării unei oferte de preluare a gigantului american din domeniul Internetului Yahoo!, informează Wall Street Journal.
Conform acestor informaţii, Daily Mail & General Trust se adaugă unui liste lungi de companii interesate de preluarea Yahoo!, listă pe care se mai află nume precum Verizon Communications Inc. şi Google, precizează sursa citată.
Potrivit WSJ, posibila ofertă a Daily Mail & General Trust ar putea lua două forme.
În conformitate cu primul scenariu, un fond de investiţii partener ar prelua operaţiunile de bază ale Yahoo din domeniul Internetului în timp ce Daily Mail ar prelua activele din domeniul ştirilor şi media, relatează WSJ.
Conform celui de-al doilea scenariu, un fond de investiţii ar prelua operaţiunile de bază ale Yahoo şi ar uni activele de media şi ştiri cu operaţiunile online ale Daily Mail. Unităţile fuzionate ar crea o nouă companie care va fi condusă de Daily Mail, iar fondul de investiţii ar prelua o participaţie la firma mamă a Daily Mail.
Un purtător de cuvânt de la Daily Mail a declarat că se poartă discuţii cu mai multe părţi cu privire la o posibilă ofertă, precizând însă că discuţiile sunt deocamdată într-un stadiu preliminar şi că nu există nicio certitudine că o tranzacţie se va încheia.
Yahoo! a anunţat la începutul lunii februarie că are intenţia de a analiza mai multe "alternative strategice" pentru operaţiunile sale de bază din domeniul Internetului şi de asemenea să-şi reducă efectivele cu 15%.
Grupul american a fixat data de 18 aprilie drept termen limită pentru depunerea de oferte preliminare, transmite sursa citată.
Posibilii cumpărători trebuie să-şi prezinte ofertele, inclusiv care activele pe care speră să le preia şi la ce preţ. De asemenea, Yahoo a cerut posibililor ofertanţi să prezinte detalii cu privire la modul în care vor finanţa achiziţia, precum şi aprobările pe care vor trebui să le îndeplinească în acest scop.