Warren Buffet revine pe locul trei în topul miliardarilor planetei

F. A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 august 2012

Averea celor mai bogaţi 40 de oameni la nivel global a crescut cu 7,2 miliarde de dolari săptămâna aceasta, în timp ce Warren Buffet a recâştigat locul al treilea, pierdut săptămâna trecută în faţa cofondatorului retailerului Inditex Amancio Ortega, relatează sursele de presă.

Pe primele două locuri se menţin mexicanul Carlos Slim Helu, cu 74 miliarde de dolari, şi cofondatorul Microsoft, Bill Gates, cu 63,6 miliarde de dolari.

Ortega, care i-a luat săptămâna trecută locul al treilea lui Buffet în Indicele Miliardarilor realizat de Bloomberg a cedat poziţia preşedintelui Berkshire Hathaway după ce acţiunile Inditex au scăzut vineri cu 1,8%.

Buffet are acum o avere de 45,5 miliarde de dolari, iar Ortega de 44,8 miliarde de dolari.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb