"Whirlpool" se declară victimă a taxelor vamale impuse de Trump

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii / 26 iulie 2018

"Whirlpool" se declară victimă a taxelor vamale impuse de Trump

Costurile producătorului de electrocasnice cresc

Marţi, acţiunile companiei au înregistrat cea mai proastă zi din ultimii 31 de ani

Gigantul american al electrocasnicelor "Whirlpool" Corp., care iniţial s-a pronunţat în favoarea tarifelor vamale impuse de preşedintele Donald Trump importurilor de oţel şi aluminiu, dă vina acum pe această decizie pentru rezultatele sale financiare trimestriale slabe, atrăgând atenţia asupra sporirii costurilor cu materiile prime.

La numai trei luni după ce cataloga decizia administraţiei SUA privind taxarea importurilor drept "incredibilă" (în sens pozitiv), directorul executiv al companiei, Marc Bitzer, avertizează că "au crescut substanţial costurile", iar ca rezultat "Whirlpool" îşi revizuieşte în urcare estimările pentru cheltuielile din 2018, respectiv în scădere pe cele privind profiturile.

În acest context, acţiunile companiei "Whirlpool" au înregistrat marţi, pe piaţa din New York, cea mai proastă evoluţie din ultimii 31 de ani, scăzând cu 14,5%, la 128,8 dolari/titlu. Aceasta a fost cea mai rea zi din 19 octombrie 1987 până în prezent pentru acţiunile companiei.

"Costurile globale cu achiziţia oţelului au crescut în mod substanţial şi, în special în SUA, acestea au atins niveluri inexplicabile", a declarat Marc Bitzer, adăugând: "Oţelul american este cu 50% mai scump decât în restul lumii şi nu avem cum să explicăm asta prin costurile de producţie".

Bitzer se aşteaptă ca "industria americană să îşi revină" în a doua jumătate a anului, însă "Whirlpool" şi-a modificat estimările pentru finalul anului. Compania estimează că, în 2018, va avea câştiguri ajustate pe acţiune de 14,20-14,80 dolari, faţă de 14,50 - 15,50 dolari, cât preconiza anterior.

În perioada aprilie-iunie 2018, compania a avut pierderi nete de 657 milioane de dolari sau 9,50 dolari/acţiune, faţă de un profit de 189 milioane de dolari sau 2,52 dolari/acţiune în acelaşi interval din 2017. Profitul ajustat la anumite costuri a atins 3,20 de dolari/acţiune, comparativ cu 3,35 dolari/acţiune în trimestrul al doilea din 2017. Analiştii aşteptau un câştig pe acţiune de 3,69 dolari.

Vânzările companiei au scăzut cu 3,9% în trimestrul al doilea, la 5,14 miliarde de dolari. Analiştii preconizau vânzări de 5,3 miliarde de dolari.

Acţiunile "Whirlpool" şi-au continuat declinul ieri dimineaţă, pe piaţa SUA, pierzând peste 2% la ora 09.55 (ora New York-ului). O acţiune a companiei era cotată la 126,18 dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb