Winmarkt - profit net de 3 milioane euro, anul trecut

C.P.
Companii #Comerţ / 15 aprilie 2011

Adunarea Generală a Acţionarilor Winmarkt, reuniţi ieri la Bologna, a aprobat bilanţul companiei care, în ciuda înregistrării unei diminuări a veniturilor, a generat o EBITDA de 10,03 milioane euro şi un profit net de 3,01 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Am consolidat reţeaua cu o atenţie sporită atât asupra aspectului imobiliar al afacerii (creşterea duratei medii a contractelor de închiriere, soliditatea chiriaşilor), cât şi a satisfacerii consumatorului final (diversificarea ofertei, în primul rând prin introducerea ancorelor alimentare). Am reuşit, astfel, să depăşim profunda criză economică cu un impact redus asupra valorii reale a portofoliului, cu o scădere de doar 4% în 2010 faţă de anul precedent", a declarat Antonio Di Berardino, Chief Executive Officer, Win Magazin.

Pentru acest an strategia Winmarkt e focalizată pe continuarea introducerii de ancore alimentare internaţionale, pe consolidarea parteneriatului în sectorul electrocasnicelor şi pe atragerea de noi branduri internaţionale în locaţiile principale ale reţelei.

Este prevăzută şi vânzarea a 2 proprietăţi (centrul comercial Oltul din Slatina şi clădirea de birouri Junior din Ploieşti) şi achiziţia unei clădiri de birouri în Bucureşti, care va deveni sediul central al companiei.

Pe de altă parte sunt programate investiţii de circa 5 milioane euro, unele deja în curs de desfăşurare, în modernizarea anumitor centre comerciale Winmarkt, buget prevăzut până la sfârşitul anului 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb