XTB: "Creşterea PIB în primul trimestru, apreciere de cel puţin 2% pentru întregul an"

F. A.
Comunicate de presă / 22 mai 2013

Accelerarea creşterii PIB la 2,1% ritm anualizat în primul trimestru al acestui an este o veste bună, care susţine estimări de creştere de cel puţin 2% pentru întregul an, semnificativ peste cifrele prognozate de instituţiile financiare internaţionale (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional - 1,6%, BERD - 1,4%), susţine Claudiu Cazacu, analist-şef XTB, conform unui comunicat de presă emis redacţiei.

Pe plan intern, creşterea economică viitoare va depinde şi de rezultatul reformelor impuse pe piaţa forţei de muncă, dar şi de cel al modificărilor apărute în zona de producţie, ca urmare a reformelor structurale adoptate în acest domeniu.

În ceea ce priveşte factorii externi, o evoluţie bună în a doua jumătate a anului pentru Zona Euro ar antrena stimularea exporturilor

"Coducerea dobânzilor la credite şi, implicit, încurajarea creditării ar putea reprezenta una din soluţiile pentru creşterea investiţiilor. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de o schimbare de optică din partea băncilor, care în acest moment sunt destul de reticente la scăderea ratelor de dobândă, practicând dobânzi între 10% şi 17% pentru creditele în lei. Mesajul BNR de pregătire a unor tăieri de dobândă va diminua însă interesul investitorilor pentru moneda autohtonă şi ar putea determina în perioada imediat următoare o volatilitate a leului, deşi nu până la nivelurile atinse de forint sau de zlot", este de părere Claudiu Cazacu.

În România, X-Trade Brokers Dom Maklerski SA Sucursala Bucureşti (XTB România) este activă pe piaţă din 2009. Compania oferă acces la pieţele valutare (forex), de mărfuri şi de capital (acţiuni şi indici bursieri în pieţele majore şi cele emergente). XTB România oferă tehnologie de vârf clienţilor săi prin intermediul platformelor de tranzacţionare în versiune desktop şi mobilă. Compania se implică activ în programe de educare pe teme de analiză tehnică şi fundamentală, psihologia investitorului şi managementul riscului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb