XTB ROMÂNIA Ţara noastră are "un potenţial de creştere ridicat pentru piaţa de tranzacţionare"

F. A.
Comunicate de presă / 10 ianuarie 2013

România are un potenţial ridicat de creştere în ceea ce priveste volumul investiţiilor financiare realizate de persoane fizice, comparativ cu alte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), consideră XTB România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Tadeusz Kuropatwinski, General Manager XTB România, este de părere că numărul mare de locuitori al ţarii noastre reprezintă una dintre cele mai puternice premise pentru dezvoltarea, în continuare, a pieţei de tranzacţionare: "Să nu uităm că România ocupă locul secund în ECE în ceea ce priveşte mărimea populaţiei şi că are aproximativ 5 milioane de angajaţi care plătesc taxe. Aş spune că cel puţin 10% dintre ei, adică aproximativ 0,5 milioane de persoane, sunt investitori potenţiali, un număr semnificativ mai mare decât în alte ţări din regiune precum Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Croaţia sau Cehia. Acest lucru duce la un potenţial de creştere mai ridicat pentru piaţa de tranzacţionare din România".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb