"Yacht Magazin" susţine Târgul de Vinuri Goodwine

F. A.
Frăţia Vinului / 10 martie 2011

"Yacht Magazin" este, pentru a doua oară, partener media al Târgului de Vinuri Goodwine. Cea de-a cincea ediţie a evenimentului se va deschide vineri, 11 martie, la World Trade Plaza, Hotel Pullman, Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Irina Tănase, redactorul-şef al revistei "Yacht Magazin", a afirmat: "Ne alăturăm din nou evenimentului Goodwine, pentru ca toţi cei care doresc să pornească în acest an într-o aventură pe apă să poată alege cele mai bune sortimente pentru momentele de relaxare pe mari şi oceane."

La ediţia de primăvară a târgului Goodwine vor participa aproximativ 30 de producători, importatori şi distribuitori din România, Republica Moldova, Franţa, Italia, Bulgaria, Argentina, Australia, Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Statele Unite şi alte cinci firme din domenii conexe. Vizitatorii vor putea degusta peste 350 de sortimente de vin, dintre care peste 50 vor fi lansate în premieră în cadrul acestui eveniment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb