Yenul, aproape de cursul maxim al ultimilor 16 ani

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 martie 2011

Moneda niponă, yenul, s-a apropiat ieri, pe pieţele externe, de cursul maxim al ultimilor 16 ani în raport cu dolarul, în condiţiile în care criza nucleară din Japonia s-a intensificat, alimentând speculaţiile potrivit cărora societăţile şi investorii din ţară vor repatria veniturile, ca să sprijine reconstrucţia.

Yenul s-a apreciat cu 0,2% la ora 10.41, pe piaţa din New York, ajungând la 80,59 unităţi/dolar, de la 80,72 unităţi/dolar în ziua precedentă. La data de 1 noiembrie 2010, moneda japoneză avea un curs de 80,22 yeni - cel mai ridicat de după aprilie 1995, când înregistra cursul maxim de la Al Doilea Război Mondial până la momentul respectiv (79,75 yeni).

Evoluţia descendentă a dolarului a fost determinată şi de anunţul oficial privind scăderea peste aşteptări a numărului construcţiilor de locuinţe noi în SUA, în februarie.

Tot ieri, cotaţia petrolului şi-a reluat creşterea, chiar şi în condiţiile în care Departamentul Energiei din SUA a anunţat majorarea stocurilor de profil. Acestea au sporit cu 1,75 milioane de barili săptămâna trecută, la 350,6 milioane de barili.

Preţul ţiţeiului cu livrare în aprilie a urcat cu 2 dolari (2,1%) la ora 10.54, ajungând la 99,19 dolari barilul la bursa energetică din New York. La Londra, cotaţia ţiţeiului Brent a crescut cu 2,81 dolari (2,6%), la 111,33 dolari/baril. În opinia ministrului de finanţe din Rusia, cotaţia petrolului ar putea ajunge la 150-200 de dolari/baril, în contextul tensiunilor politice din Orientul Mijlociu, respectiv al crizei din Japonia.

Cotaţia aurului cu livrare în aprilie a crescut cu 10,80 dolari (0,8%) ieri dimineaţă, la Comex New York, ajungând la 1.403,60 dolari uncia. Analiştii spun că declinul înregistrat de preţul metalului preţios în ziua anterioară - până la nivelul minim al ultimei luni, a fost exagerat.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb