Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a afirmat, în cadrul întrevederii, de astăzi, cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, că Elveţia este unul din principalii parteneri economici ai ţării noastre, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Domnia sa a declarat: " Elveţia este unul dintre principalii parteneri economici ai României. Relaţiile economice dintre România şi Elveţia sunt tradiţionale, solide şi constructive, înregistrând în ultimii ani o evoluţie ascendentă, atât din perspectiva schimburilor comerciale, cât şi a angajamentului investiţional al economiei elveţiene în România. Diplomaţia parlamentară poate juca un rol foarte important în dinamizarea cooperării bilaterale, pe multiple planuri", se arată în comunicat.
De asemenea, Zgonea s-a declarat mulţumit de contribuţia financiară pe care Elveţia o acordă ţării noastre, în cadrul Programului de cooperare elveţiano - român pentru reducerea inegalităţilor economice şi sociale în Uniunea Europeană (UE), desfăşurat din anul 2011, conform sursei citate.
La rândul său, ambasadorul Jean-Hubert Lebet a vorbit despre potenţialul economic şi uman, foarte important, de care dispune ţara noastră.