Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a discutat astăzi cu Excelenţa Sa doamna Manimekalai Murugesan, Ambasador al Republicii India la Bucureşti, despre consolidarea relaţiilor diplomatice prin construirea unui plan integrat pentru următorii ani, conform unui comunicat de presă.
"România şi India au menţinut de-a lungul istoriei o cooperare excelentă la nivel bilateral şi internaţional. Parteneriatul cu India constituie, în continuare, pentru România, o prioritate în politica externă cu Asia", a subliniat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, de asemenea, că "India este al treilea partener de afaceri al României din zona Asia-Pacific".
Domnia sa a menţionat că există o "oportunitate semnificativă de dezvoltare şi de investiţii în România, cu precădere în domenii precum cel energetic, infrastructură, industrie şi sănătate".
Zgonea şi-a exprimat, în final, interesul pentru continuarea dialogului, în vederea întăririi relaţiilor parlamentare în perioada următoare.