Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, astăzi, la Bistriţa, că preşedintele Traian Băsescu nu trebuie să stabilească agenda Parlamentului, care este suveran, adăugând că proiectul din 2011 de revizuire a Constituţiei este "ilegitim politic", transmite Realitatea.net.
Valeriu Zgonea a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, ce răspuns îi dă preşedintelui Traian Băsescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o.
"Legal şi constituţional", a spus Valeriu Zgonea.
În ce priveşte proiectul de revizuire a Constituţiei transmis la Parlament în iunie 2011 şi care transpune rezultatele referendumului din 2009, Valeriu Zgonea a spus că îl va trimite forumului constituţional spre consultare şi comisiei speciale care, spre deosebire de cea constituită de Daniel Buda, se întruneşte.